Brașov Metropolitan
›Investitii ›
1,7 milioane lei, pentru a scăpa de cablurile şi s...
De Mihaela Parghel
17 MAI 2021
Publicitate
Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud este dispusă să investească 1,7 milioane lei fără TVA pentru lucrări de reglementare electrică la Ucea de Sus, Viştea de Sus, Drăguş, Sâmbăta de Sus, Lisa, Recea, Sebeş, Mărgineni şi Buciun, toate localităţi incluse în proiectul de mondernizarea „Drumului de sub munte”, ce leagă judeţul Braşov de Sibiu la poalele munţilor Făgăraş. Pentru realizarea acestui drum, erau necesare lucrările la reţeaua de energie electrică.
Vor dispărea stâlpii care se suprapun pe „drumul de sub munte”
În acest moment, proiectul de intervenție la rețelele electrice din zona „Drumului de sub munte” sunt în stadiul licitaţiei pentru atribuirea contractului de lucrări. Ofertele pentru acest investiţia estimată la 1,4 milioane lei fără TVA pot fi depuse până la data de 4 iunie. Câştigătorul licitaţiei va avea, printre atribuţii, să introducă în subteran reţelele de alimentare cu energie electrică şi cablurile de iluminat public, pentru că o parte dintre stâlpii de susţinere a acestora se suprapun pe proiectul „Drumului de sub Munte”. Lucrările se vor desfăşura pe parcursul a maxim patru luni de la data deschiderii şantierului.
Drumul de sub munte va fi gata anul viitor
„Drumul pe sub munte”, o arteră care leagă Ţara Făgăraşului de Sibiu, la poatele Munţilor Făgăraş, ar trebui să fie finalizat, din punct de vedere al lucrărilor de modernizare, anul viitor. Contractul de lucrări, cu o valoare de 141,594 milioane lei, (TVA inclus) a fost semnat în 22 august cu SC Diferit SRL Cluj. Proiectul prevede refacerea zonei carosabile, reabilitarea sau reconstruirea podurilor și podețelor, amenajarea rigolelor și trotuarelor. Contractul va fi achitat dintr-o finanţare europeană atrasă de Consiliul Judeţean Braşov.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
13 NOIEMBRIE 2026
Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026
Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!