BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Admiterea la liceu se schimbă din 2027? Elevii ar ...

Admiterea la liceu se schimbă din 2027? Elevii ar putea da încă două examene pentru liceul dorit. Propunerea datează încă din 2023, însă acum a devenit și subiect de dispută politică

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
19 AUGUST 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Admiterea la liceu se schimbă din 2027? Elevii ar putea da încă două examene pentru liceul dorit. Propunerea datează încă din 2023, însă acum a devenit și subiect de dispută politică
Elevii care vor intra în clasa a VIII-a în toamna lui 2026 ar putea avea de susținut două probe în plus pentru a intra la anumite licee în 2027. Sistemul este prevăzut în lege din 2023, dar a declanșat deja controverse și proiecte de amânare în Parlament.

Admiterea la liceu intră într-o nouă zonă de incertitudine pentru elevii care vor termina clasa a VIII-a în 2027. În forma aflată acum în consultare publică, Evaluarea Națională rămâne obligatorie, dar unele licee ar putea organiza propriul concurs de admitere, cu două probe suplimentare.

Schimbarea nu este, de fapt, o decizie luată acum de Ministerul Educației. Posibilitatea organizării concursului separat este prevăzută încă din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu aplicare începând cu admiterea din 2027. Ministerul a pus însă acum în consultare metodologia care ar trebui să stabilească modul concret de desfășurare. Iar aici apare controversa: în timp ce Ministerul spune că doar aplică o prevedere legală aflată deja în vigoare, politicieni, organizații de părinți și reprezentanți ai elevilor cer modificarea sau amânarea sistemului.

Cum ar putea arăta admiterea la liceu din 2027

Pentru toți elevii, primul pas rămâne Evaluarea Națională. Apoi unele licee ar putea opta pentru selectarea viitorilor lor elevi. După Evaluarea Națională, elevii care vor să concureze pentru locurile scoase separat de un anumit liceu ar putea susține încă două probe. Există însă o condiție: pentru a putea participa la concursul liceului, elevul trebuie să fi obținut minimum nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor.

Concursul propriu nu ar fi obligatoriu nici pentru toate liceele, nici pentru toți elevii. O unitate de învățământ ar putea decide să organizeze examen pentru maximum 50% dintre locurile unei specializări, în timp ce restul locurilor ar urma să fie ocupate prin repartizare computerizată.

Ce materii ar putea avea cele două probe

Probele ar fi legate de profilul și specializarea pentru care candidează elevul. Subiectele ar urma să fie unice la nivel național, însă liceul ar stabili cele două discipline din lista prevăzută în metodologie.

De exemplu:

  • Matematică-Informatică: matematică și TIC sau fizică;
  • Științele Naturii: biologie, chimie sau fizică;
  • Filologie: limba și literatura română, limbă modernă sau elemente de limbă latină și cultură romanică;
  • Științe Sociale: geografie, istorie sau educație socială.

Așadar, pentru un elev care își dorește un loc scos la concurs de un liceu, traseul ar putea arăta astfel: Evaluarea Națională + două probe suplimentare.

Nota de la Evaluarea Națională nu dispare

Sistemul nu înlocuiește Evaluarea Națională. Rezultatul acesteia va continua să fie folosit pentru repartizarea computerizată. În cazul unui liceu care organizează concurs, rezultatele celor două probe suplimentare vor fi introduse în calculul mediei de admitere cu o pondere stabilită de unitatea de învățământ. Criteriile și formula ar urma să fie făcute publice de liceu înaintea examenului.

Dacă un elev nu participă la concursul liceului sau nu obține unul dintre locurile scoase la examen, el poate intra în continuare în etapa repartizării computerizate pentru locurile rămase.

Calendarul propus: două examene în iulie

Proiectul aflat în consultare publică prevede un calendar foarte strâns între Evaluarea Națională și examenul organizat de licee.

Calendarul actual propus:

  • 7 iulie 2027 – afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională;
  • 8 iulie – înscrierea la concursul organizat de liceu;
  • 9 și 12 iulie – cele două probe de admitere;
  • 15 iulie – comunicarea rezultatelor finale;
  • 26 iulie – repartizarea computerizată.

Datele fac parte însă dintr-un proiect și pot fi modificate înainte de aprobarea formei finale.

De ce s-a ajuns la „examenul dublu”

Noua procedură a stârnit deja reacții puternice. Criticii spun că elevii care vor să intre la liceele mai căutate ar putea fi puși în situația de a face pregătire suplimentară pentru încă două examene. Organizațiile pentru copii și părinți au avertizat că un astfel de sistem poate accentua diferențele dintre elevii care își permit meditații și cei care nu au acces la astfel de resurse.

Oragnizația Salvați Copiii a cerut renunțarea la concursurile proprii ale liceelor, invocând tocmai riscul creșterii inechităților.

Au apărut și critici privind modul în care fiecare liceu își stabilește criteriile, ponderea probelor și regulile concursului, fiind cerute garanții suplimentare privind supravegherea, corectarea și contestațiile.

Parlamentul ar putea amâna schimbarea

În mijlocul controversei, ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a precizat că nu este un susținător al concursului separat, dar că Ministerul nu poate ignora o prevedere aflată în lege încă din 2023. Dimian spune că Parlamentul este cel care poate decide dacă reforma se păstrează, se modifică sau se amână.

„Nu Ministerul a decis săptămâna trecută ca organizarea concursului din 2027 să fie stabilită de unitatea de învăţământ. Parlamentul a stabilit acest lucru prin lege, în urmă cu trei ani. Din acest motiv proiectul de ordin conţine detalii privind organizarea Evaluării Naţionale - inclusiv aspecte precum supravegherea video şi anonimizarea lucrărilor -, deoarece acestea intră, potrivit legii, în atribuţiile Ministerului. În schimb, detaliile privind organizarea concursului de admitere sunt stabilite, în limitele legii, de unitatea de învăţământ care decide să utilizeze această posibilitate. Dar, rolul dezbaterii publice a unui proiect de ordin este tocmai acela de a îmbunătăţi proiectul. Toate propunerile formulate oficial în cadrul procesului de consultare vor fi analizate, iar cele care sunt compatibile cu prevederile legii vor fi evaluate inclusiv din perspectiva integrării lor în forma finală a proiectului", a explicat ministrul interimar al Educaţiei.”, a declarat Dimian.

Potrivit ministrului, există deja discuții pentru o eventuală prorogare a termenului de aplicare.

Miercuri au fost anunțate și două inițiative parlamentare. Un proiect susținut de deputata PNL Raluca Turcan ar împinge aplicarea sistemului până la admiterea din 2031, în timp ce deputatul PSD Mihai Ghigiu a anunțat un proiect pentru o amânare cu doi ani.

De asemenea, USR s-a poziționat împotriva examenelor suplimentare pe care unele licee le-ar putea organiza pentru selectarea viitorilor elevi.

„Dubla selecție nu ar verifica exclusiv cunoștințele și meritul elevilor, ar transforma veniturile familiei, accesul la meditații și sprijinul educațional de acasă în criterii indirecte de admitere, adâncind inechitățile deja existente în sistem”, declară deputata USR Corina Atanasiu, membră a Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, care a depus și un proiect de lege pentru abrogarea prevederilor referitoare la organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a de către colegii și licee.

Deocamdată, însă, schimbarea nu este nici anulată, nici amânată. Legea prevede în continuare aplicarea posibilității concursului separat din 2027, iar metodologia Ministerului este încă în consultare publică. Pentru modificarea termenului este nevoie de intervenția Parlamentului asupra legii.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026

ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”
09 NOIEMBRIE 2026

Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului
09 NOIEMBRIE 2026

Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului