BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › ALEGERI 2025. Votul din turul 2 se anunță strâns. ...

ALEGERI 2025. Votul din turul 2 se anunță strâns. PNL pariază pe Nicușor Dan, care merge pe mâna premierului Ilie Bolojan. Un alt partid mare rămâne neutru

S
De Sebastian Aldea
11 MAI 2025
Publicitate Reclamă
ALEGERI 2025. Votul din turul 2 se anunță strâns. PNL pariază  pe Nicușor Dan, care merge pe mâna premierului Ilie Bolojan. Un alt partid mare rămâne neutru

Diferența dintre George Simion și Nicușor Dan începe a scăzut semnificativ în ultimele zile. Dacă în primul tur, George Simion a obținut 40,96%, iar Nicușor Dan, 20,99%, acum, sociologul Remus Ștefureac, directorul casei de sondare INSCOP, a anunțat în 9 mai că diferența dintre cei doi este de 4 procente.

În opinia lui Ștefureac, căderea lui Simion în sondaje este cauzată de furtuna de pe piețele financiare.

„17 procente diferență care s-au topit în doar câteva zile pe fondul incendiului din economie (...) În turul 2, cifrele care arată diferența se împart întotdeauna la 2. Pentru că ce câștigă unul, pierde celălalt. Așadar, diferențele sunt mai mici. Evident, evaluări care nu includ votul din diaspora…”, a scris sociologul pe rețelele de socializare.

Recompensa pentru PNL: Ilie Bolojan - premier

După ce au fost anunțate rezultatele primului tur, Nicușor Dan a câștigat un aliat: PNL, care a anunțat că îl susține necondiționat pe independentul pro-european. După câteva zile, într-o dezbatere electorală organizată de platforma media Euro News, Nicușor Dan a anunțat:

„Îmi doresc ca acest guvern să fie condus de o persoană care a dovedit că știe să facă reformă, adică să taie cheltuieli, o persoană care a dovedit că are viziune de dezvoltare. Mi-l doresc foarte mult pe domnul Bolojan”.

De asemenea, susținerea lui Nicușor Dan a fost anunțată și de UDMR, prin președintele partidului, Kelemen Hunor.

Totodată, candidatul independent se poate baza în turul al doilea și pe sprijinul USR, dar și a unor partide mici, cum este PMP și Forța Dreptei.

PSD stă în expectativă


Singurul partid mare din România care nu și-a anunțat susținerea pentru un candidat în turul 2 este PSD. Imediat după scrutinul din 4 mai, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD nu susține niciunul dintre cei doi candidați, poziție care nu a fost schimbată ulterior.

Pe de altă parte, Victor Ponta, care s-a prezentat drept un candidat al curentului suveranist la alegerile din 4 mai, a anunțat că este dispus să susțină unul dintre cei doi candidați, însă nu și-a anunțat preferința.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în săptămâna de dinainte de alegeri și dacă vor reuși partidele să își mobilizeze electoratul într-o direcție sau alta. Experiența scrutinelor din 24 noiembrie și 4 mai arată că acest lucru va fi destul de dificil.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri
10 NOIEMBRIE 2026

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“