Primarii din județul Brașov au avut în acest an multe probleme din cauza urșilor care s-au obișnuit să intre în gospodării. De altfel, în aproape 40 de situații singura soluție a fost împușcarea sau eutanasierea animalelor.
Mai exact, directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, a anunțat că în cursul acestui an au fost extrase (eutanasiate sau împușcate) 38 de exemplare, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 91 din 2021, privind aprobarea metodelor de
intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
„Acestea (împușcarea sau eutanasierea, n.r.) au fost precedate de nenumărate acțiuni de alungare sau capturare/relocare desfășurate de echipele de intervenție întrunite la nivel de UAT-uri, care, din păcate, nu au avut efectul scontat, exemplarele de urs revenind ulterior in intravilanul localităților provocând in continuare numeroase pagube în gospodăriile cetățenilor și nu numai și punând in pericol siguranța și securitatea publică”, a declarat Băncilă.
Ce prevede OUG 81/2021:
- Art. 2 alin. (1) si (2) din OUG nr. 81/2021, unitatea administrativ-teritoriala poate încheia un singur contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun cu un singur gestionar al fondului/fondurilor cinegetic/cinegetice de pe raza unității administrativ-teritoriale și un singur contract de prestări servicii cu medicul veterinar de liberă practică;
- Art. 2 alin. (3) și (4) din OUG nr. 81/2021 prevede constituirea echipei de intervenție formată din: primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului și medicul veterinar, iar conducătorul echipei de intervenție este primarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul sau, după caz, viceprimarul;
- Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs se efectuează gradual, începând cu metoda alungării, urmând metoda tranchilizării și relocării si, la urmă, metoda extragerii prin eutanasiere sau împușcare, conform procedurii de intervenție prevăzută în anexa nr. 2 la OUG nr. 81/2021.Decizia privind alegerea uneia dintre metodele precizate mai sus, este luată de către conducătorul echipei de intervenție, respectiv primar/viceprimar și se consemnează în raportul evenimentului;
- Conform prevederilor art. 14, din OUG nr. 81/2021 „Sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția imediată se face de către orice persoană prin apelarea numărului unic de urgență 112 sau prin alte mijloace de comunicare prin care poate fi sesizat comitetul local pentru situații de urgență”.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!