BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Brașovul pornește de azi încălzirea centralizată. ...

Brașovul pornește de azi încălzirea centralizată. SPLT deschide treptat instalațiile, pe zone și puncte termice

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
07 OCTOMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
Brașovul pornește de azi încălzirea centralizată. SPLT deschide treptat instalațiile, pe zone și puncte termice
SPLT Brașov începe din 7 octombrie furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la sistemul centralizat. Instalațiile vor fi pornite treptat, pe zone și puncte termice.

Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov începe, de miercuri, 7 octombrie, furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat din municipiu.

Decizia vine în contextul temperaturilor scăzute din ultima perioadă. Potrivit Primăriei Brașov, în data de 6 octombrie au fost programate și executate reverificări ale etanșeității sistemului, înainte de începerea furnizării agentului termic.

Pornirea instalațiilor se face treptat

SPLT Brașov anunță că instalațiile vor fi pornite treptat, pe zone și puncte termice, iar furnizarea energiei termice pentru încălzire va fi făcută în funcție de temperaturile exterioare. Reprezentanții serviciului le solicită asociațiilor de proprietari și celorlalți beneficiari să verifice instalațiile interioare de încălzire.

„Din această cauză rugăm beneficiarii să asigure buna funcționare a instalațiilor interioare de încălzire, pentru a evita inundarea apartamentelor la umplerea și punerea sub presiune a sistemului de termoficare”, a transmis Primăria Brașov.

În sezonul rece 2025–2026, sistemul centralizat de termoficare din municipiul Brașov avea aproximativ 5.000 de consumatori racordați.

Primăria extinde sistemul de termoficare

În ultimul an, municipalitatea a început un program de extindere a sistemului centralizat de termoficare în mai multe zone ale orașului. Potrivit datelor prezentate de Primărie, interesul pentru racordare nu vine doar din partea asociațiilor de proprietari, ci și din partea unor societăți comerciale. Programul include și un proiect pilot pentru reconectarea școlilor la sistemul centralizat de termoficare.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“