Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Braşovul vechi, în beznă sâmbătă seara!
Publicitate
Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor peste 7.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour - cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră. Primarul George Scripcaru a luat decizia ca în acest an iluminatul public să fie oprit în tot centrul vechi al oraşului. Astfel, în data de 19.03.2016, în intervalul orar 20.30 - 21.30, iluminatul public va fi oprit pe următoarele străzi: Mureşenilor, Republicii, Eroilor, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan, Michael Weiss, Postăvarului, Politehnici şi Diaconu Coresi. De
asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului şi în Piaţa Enescu, în zona Rectorat, precum şi zona clădiri Primăriei Braşov, a Poştei şi Parcul Titulescu.
Sperăm ca prin acest demers să reuşim să atragem atenţia cu privire la responsabilitatea
fiecăruia dintre noi faţă de ceea ce se întâmplă cu planeta noastră, iar exemplu Municipalităţii să
fie preluat în fiecare casă din Braşov, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnaţi de fiecare dată nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi. În România, Earth Hour se sărbătoreşte din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni. De la un început relativ timid de 9 oraşe la prima ediţie, printer care şi Braşovul, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în iniţiative pozitive, o dată
importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga ţară
şi un eveniment popular în viaţa comunităţilor (de) mici şi mari.
În România, Earth Hour este organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), cea care a iniţiat şi care a sprijinit organizarea acestui eveniment, începând cu 2007.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie
12 NOIEMBRIE 2026
Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026
Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!