Bugetul municipiului Brașov pe anul 2023 va fi aprobat în 31 ianuarie, după ce proiectul va fi discutat cu reprezentanții partidelor politice reprezentate în Consiliul Local și va fi supus dezbaterii publice.
Conform calendarului anunțat în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 12 ianuarie, proiectul bugetului local va fi publicat în 16 ianuarie, iar în 20 ianuarie este programată dezbaterea publică.
De asemenea, după 16 ianuarie, primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că vrea să îi cheme la „pre-consultări” pe liderii de grup din Consiliul Local Brașov, iar discuțiile în comisiile de specialitate se vor desfășura în ultima săptămână din această lună.
Peste 158 milioane de lei necheltuiți în anul 2022, alocați pentru investiții în 2023
În ședința de plen din 12 ianuarie, aleșii au aprobat și un proiect de hotărâre privind utilizarea excedentului din anul 2022 în anul 2023. Mai exact, excedentul bugetului local, înregistrat la data de 31 decembrie 2022, în valoare de 158.482.860 lei, va fi folosit pentru secțiunea de dezvoltare (care include investițiile).
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
B
BvM
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
12 NOIEMBRIE 2026
Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026
Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!