BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Carduri digitale pentru toți studenții Universităț...

Carduri digitale pentru toți studenții Universității Transilvania Brașov. Unde le vor putea folosi

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 OCTOMBRIE 2023
Publicitate Reclamă
Carduri digitale pentru toți studenții Universității Transilvania Brașov. Unde le vor putea folosi

Începând cu acest an universitar, toți studenții Universității Transilvania din Brașov vor putea folosi, în locul carnetului de student, cardul digital de student.

Acest card poate fi descărcat din aplicația de mobil a Universității, „student@unitbv”. Odată accesat, cardul va genera un cod QR care poate fi citit printr-o simplă scanare cu telefonul mobil. În felul acesta, persoanei care citește codul QR i se vor afișa informații cu privire la calitatea de student al posesorului cardului: nume, facultate, an de studii, număr matricol, fotografie etc.

Mai exact, dacă un student Universității Transilvania Brașov merge la teatru și dorește să achiziționeze un bilet cu preț redus pentru studenți, trebuie doar să-și genereze din aplicația de mobil acest cod QR și să-l prezinte la intrare. Angajatul teatrului va scana codul cu telefonul și în felul acesta va vedea toate datele studentului, astfel încât să-i poată vinde biletul cu preț redus. Codul QR are o valabilitate de 5 minute. După expirarea timpului, va fi nevoie de generarea unui nou cod. În cazul în care posesorul cardului își pierde calitatea de student, acest card digital îi va fi dezactivat automat din aplicație.

„Prin introducerea acestor carduri digitale, Universitatea Transilvania din Brașov face un nou pas spre diminuarea birocrației, facilitarea accesului la informații și nu în ultimul rând, spre reducerea impactului asupra mediului înconjurător, prin eliminarea cardurilor fizice din plastic sau hârtie”, au precizat reprezentanții Universității Transilvania.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs