BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › CJ Brașov a primit proiectul tehnic pentru termina...

CJ Brașov a primit proiectul tehnic pentru terminalul aeroportului. Lucrările încep în martie 2020

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 DECEMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
CJ Brașov a primit proiectul tehnic pentru terminalul aeroportului. Lucrările încep în martie 2020
Consiliul Județean Brașov a primit ieri Proiectul Tehnic și documentația pentru realizarea terminalului Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Contractul de proiectare și execuție a fost câștigat de asocierea format din Bog’Art și UTI, ai căror reprezentanți s-au aflat ieri la Brașov pentru a preda documentația. Aceștia au anunțat că mai este nevoie doar de un aviz din partea Apelor Române și de autorizația de construire pe care trebuie să o solicite Consiliul Județean, iar de anul viitor, în luna martie, se vor apuca de lucrările propriu-zise, care vor dura nouă luni, conform contractului. Proiectul tehnic aferent terminalului de pasageri al viitorului aeroport de la Ghimbav a fost finalizat cu 12 zile înainte de termenul asumat și el a respectat conceptul pus la dispoziție de arhitectul Dorin Ștefan, a spus reprezentantul Bog’Art, Ionuț Ioniță. Terminalul de pasageri proiectat are a doua cea mai mare suprafaţă construită din ţară, după cel de la Aeroportul Cluj-Napoca (fără a lua în considerare Aeroportul „Internaţional Henri Coandă”). Suprafaţa terminalului, de aproximativ 12.000 mp, va acomoda fluxuri de pasageri pentru zboruri interne, externe şi VIP.  Potrivit informaţiilor furnizate de Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG, în cadrul terminalului proiectat au fost prevăzute spaţii pentru desfăşurarea conformă a activităţilor entităţilor responsabile din partea statului cu verificarea de securitate, frontieră şi control vamal. Fluxurile de securitate vor fi dotate cu echipamente de scanare de ultimă generaţie pentru controlul bagajelor şi al pasagerilor. Spaţiile comerciale prevăzute înainte şi după controlul de securitate vor asigura posibilitatea pasagerilor de a cumpăra suveniruri şi de a petrece în mod plăcut timpul în aeroport. La subsolul Terminalului pasageri va fi amplasat un sistem automat de sortare şi control al bagajelor cu cinci niveluri de securitate şi un adăpost de protecţie civilă pentru protejarea personalului şi a pasagerilor. Termenul de execuţie a terminalului de pasageri (construcţii şi instalaţii) este de 9 luni.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare