BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Comprest va întreține domeniul schiabil din Poiana...

Comprest va întreține domeniul schiabil din Poiana Brașov în următorii patru ani

B
De BvM
18 AUGUST 2014
Publicitate Reclamă
Comprest va întreține domeniul schiabil din Poiana Brașov în următorii patru ani
DSC_0322 În perioada august 2014 - iulie 2018, domeniul schiabil din Poiana Brașov va fi întreținut de Comprest SA, contractul-cadru, cu o valabilitate de patru ani fiind semnat zilele trecute. De altfel, firma amintită a fost singura care a a depus o ofertă admisibilă la licitația deschisă organizată de Primăria Brașov. Valoarea inițială a lucrărilor a fost de 12,07 milioane de lei (fără TVA), însă Comprest s-a oferit să întrețină domeniul schiabil pentru suma de 11,78 miliaone de lei, fără TVA. Astfel, timp de patru ani, în extrasezon, respectiv perioda 16 aprilie - 30 noiembrie, comprest trebuie să efectueze revizile tunurilor de zăpadă, ale pompelor de apă, ale utilajelor de bătătorit zăpada, precum și reparațiile necesare, dar și să verifice pârtiile, să cosească, să fertilizeze solul să monteze plase de protecție, să repare împrejmuirea lacului de acumulare și să întrețină sistemele de drenaj. Potrivit contractului, Comprest va efectua activitățile premergătoare sezonului de schi, iar între 1 decembrie și 15 aprilie va întreține pârtiile.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie
13 NOIEMBRIE 2026

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele
13 NOIEMBRIE 2026

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe