Părinții care trebuie să supravegheze copiii în cazul în care cursurile sunt suspendate pot beneficia de zile libere plătite. Recent, prin Ordonanța 110/2021, Guvernul a reglementat că pentru anul școlar în curs se acordă același tip de sprijin pentru părinți cu cel care a fost în vigoare anul trecut, în contextul pandemiei. Însă pe durata vacanțelor școlare, măsura nu se aplică.Cine și în ce condiții beneficiază de zile libere?
Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație timpurie antepreșcolară. Pentru a putea fi acordate zile libere, locul de muncă ocupat de părinte trebuie să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.
De asemenea, beneficiază de zile libere și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat și părintele care are în îngrijire un adult cu grad de handicap grav care beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost limitată sau suspendată ca urmare a răspândirii coronavirusului.
Pe de altă parte, nu beneficiază de zile libere părintele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații: este în concediu pentru creșterea copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere, este în concediu fără plată sau de odihnă, are raportul de muncă suspendat ca urmare a întreruperii temporare a activității angajatorului și nu realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal.
Zilele libere se acordă de la data depunerii cererii de către părinte la angajator, dar nu mai devreme de data la care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice. Cererea va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, o copie a certificatului de naștere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte și, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului/adultului în vârstă de până la 26 de ani.
(Irina Marinescu, Director PwC România)Citeste continuarea articolului pe blogul PwC România
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
B
BvM
Alte știri de interes
11 NOIEMBRIE 2026
Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026
„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026
Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!