BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › De la Ghimbav spre Europa: Anul în care Aeroportul...

De la Ghimbav spre Europa: Anul în care Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a convins peste 330.000 de călători

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
03 IANUARIE 2026
Publicitate Reclamă
De la Ghimbav spre Europa: Anul în care Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a convins peste 330.000 de călători

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav începe anul 2026 cu rezultate care dau încredere autorităților județene. Traficul de pasageri a crescut constant, iar cifrele confirmă interesul tot mai mare pentru zborurile de la Ghimbav, spun reprezentanții administrației publice județene.

”Începem anul 2026 cu o încredere în viitorul Aeroportului Internațional Brașov. În 2025 am demonstrat că Brașovul poate să susțină un trafic aerian în continuă expansiune, iar cifrele activității de până acum confirmă previziunile noastre”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Potrivit acestuia, luna decembrie a înregistrat un număr de 38.274 de pasageri care au tranzitat aeroportul. Per total, pe tot parcursul anului 2025, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a fost folosit de 337.353 de călători români și străini.

”Față de anul 2024, când am contabilizat un număr de 227.900 pasageri, bilanțul traficului aerian din 2025 indică o creștere cu 48%. Din prima zi de funcționare și până în prezent, prin porțile aeroportului nostru au trecut 644.264 de persoane. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru opțiunea lor de a călători de la Brașov, investind susținere și încredere în cel mai tânăr aeroport al României”, a mai transmis Veștea.

Începând cu 28 ianuarie, intră în vigoare noul orar de zboruri anunțat de administrația aeroportului. Acesta include zboruri către orașe din Anglia, Germania, Italia și Ungaria, despre care Brașov Metropolitan a scris anterior.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a fost inaugurat în iunie 2023 și este primul aeroport nou deschis în România în ultimii 50 de ani. La scurt timp după deschidere, directorul aeroportului a fost demis, fiind invocată lipsa de comunicare și transparență. În prezent, AIBG este condus de Daniel Micu.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov