Brașov Metropolitan
›Educație ›
DEFINITIVAT 2021. Promovabilitatea a crescut cu pe...
Publicitate
Miercuri au fost publicate rezultatele finale la examenul de definitivat 2021, iar în urma contestațiilor, rata finală de promovare a crescut la 76,06%, în creștere cu 3,16%, comparativ cu rezultatele inițiale – 72,90%, informează Ministerul Educației.
Astfel, după evaluarea celor 1.508 de contestații depuse, 6.032 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.782 de candidați.
Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 4.186 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 - 10 (4.156 la prima afișare).
Dintre aceștia, 188 de candidaţi au primit nota 10, iar 702 note între 9,50 și 9,99.
De asemenea, 3.189 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru 43 de candidați).
Au fost 556 de candidați cu note sub 5.
Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Cea mai mare rată de promovare se înregistrează în București - 85,1%, urmat de județul Bacău - 82,4% și de județul Cluj - 82,3%. Cea mai scăzută rată este în Caraș Severin - 54,7%.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
11 NOIEMBRIE 2026
Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026
Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!