BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Doi angajaţi ai Poliţiei Locale Braşov, cercetaţi ...

Doi angajaţi ai Poliţiei Locale Braşov, cercetaţi pentru luare de mită. Închideau ochii la neregulile unor dezvoltatori imobiliari

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 APRILIE 2022
Publicitate Reclamă
Doi angajaţi ai Poliţiei Locale Braşov, cercetaţi pentru luare de mită. Închideau ochii la neregulile unor dezvoltatori imobiliari
Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, au pus azi în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în dosarul în care Poliția Locală și angajați de aici sunt cercetați pentru luare de mită, pentru a "închide" ochii în cazul unor dezvoltatori imobiliari care nu respectau prevederile autorizaţiilor de construire.  Unul dintre mandate a fost pus în aplicare la sediul instituției, respectiv la Poliţia Locală din municipiul Brașov și un altul la domiciliul unei persoane suspecte, angajat al Poliţiei Locale. 
"Activitățile se efectuează într-un dosar penal ce vizează fapte de corupție, în care sunt cercetate două persoane care au calitatea de angajați ai Direcției de Poliție Locală a Municipiului Brașov, care ar fi pretins și primit foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în perioada 2021- 2022. Persoanele în cauză, care au calitatea de suspecți, au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.", se arată în comunicatul de presă transmis de Direcţia Generală Anticorupţie.  
În cauză este vorba despre o cercetare a Direcţiei Generale Anticorupţie, la Biroul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Poliției Locale Brașov.  Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor
12 NOIEMBRIE 2026

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie
12 NOIEMBRIE 2026

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”