Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Domeniul schiabil din Poiana Brașov, aproape gata ...
S
De Sebastian Aldea
04 OCTOMBRIE 2017
Publicitate
Dacă va fi frig, de la începutul lunii viitoare ar putea fi pornite tunurile de zăpadă din Poiana Brașov. Pârtiile au fost pregătite, iar acum se fac ultimele revizii la instalațiile de producere a zăpezii artificiale și la cele de transport pe cablu. De asemenea, lacul de acumulare este plin în proporție de 85%, apa fiind colectată în cursul verii, din precipitații, iar în perioada următoare va supraalimentat cu încă 10%. „Dacă vor fi temperaturi mai mici de minus 4 grade Celsius, după 1 noiembrie vor putea fi pornite instalațiile de producere a zăpezii artificiale. În funcție de temperaturi, procedura de înzăpezire poate dura între 5 și 10 zile. Eu sper să schiem cât mai repede pe pârtiile din Poiana Brașov, poate la începutul lunii decembrie”, a declarat marți, într-o conferință de presă, administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz.
În sezonul de schi 2017 – 2018 vor funcționa toate instalațiile de transport pe cablu. Mai mult, în timpul competițiilor sportive care, a precizat administratorul public al Brașovului, vor fi mi multe decât în sezonul precedent, va fi funcțional
Pregătiri se fac acum și pentru gestionarea situațiilor în care apar accidentările. Astfel, în 11 şi 12 octombrie, începând cu ora 10.00, vor fi efectuate exerciții prin care se vor verifica procedurile de salvare de la înălțime pe timp de zi, la care vor participa reprezentanţii Jandarmeriei, ai Poliţiei Locale, ai ISU şi ai Salvamont Braşov. În 18 și 19 octombrie vor fi exerciții similare, dar vor începe la ora 16.00, scopul fiind testarea capacității de intervenție pe timp de seară și noapte și teleschiul Ruia.
În ceea ce privește tarifele, intenția municipalității este ca acestea să fie similare celor din sezonul 2016 – 2017. Pe de altă parte, turiștii care, la finalul sezonului 2017 -2018 vor mai rămâne cu puncte pe cardurile de acces la instalațiile de transport pe cablu, vor putea recupera banii de la două dispozitive speciale, instalate la Telegondolă și la Centrul de Agrement.
O nouă parcare pentru turiști
Finalizată în luna mai a acestui an, parcarea din Poiana Mică, cu o capacitate de peste 400 de locuri, va fi deschisă în 15 sau 16 octombrie. Încă nu au fost stabilite tarifele de parcare, dar Miklos Gantz a precizat că acestea vor fi similare celor din parcările publice din Poiana Brașov și se vor aproba în următoarea ședință de plen a Consiliului Local Brașov. De asemenea, până la începerea sezonului de schi 2017 – 2018, va fi înființată și linia de transport în comun care va circula pe traseul Poiana Mică – Telegondolă, dar nici pentru această linie nu au fost stabilite tarifele.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
13 NOIEMBRIE 2026
Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026
Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!