BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › Dosar penal pentru bătaie în curtea şcolii, între ...

Dosar penal pentru bătaie în curtea şcolii, între elevi

D
De Daniel Plugaru
02 OCTOMBRIE 2020
Publicitate Reclamă
Dosar penal pentru bătaie în curtea şcolii, între elevi
Poliţia Codlea a întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe după ce-au vizionat o înregistrare video în care doi băieţi de 12-13 ani se bat în curtea şcolii. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, incindentul ar fi avut loc pe parcursul vacanţei de vară.   
"La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea, județul Brașov și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiul Codlea. Totodată, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce aceștia s-ar fi aflat în curtea școlii, împreună cu alți tineri, s-ar fi agresat fizic reciproc, ca urmare a unor discuții în contradictoriu. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, se arată în comunicatul de presă al IPJ Braşov.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare