BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Două accidente cu bicicliști în câteva ore, pe str...

Două accidente cu bicicliști în câteva ore, pe străzile Brașovului

B
De BvM
16 IULIE 2021
Publicitate Reclamă
Două accidente cu bicicliști în câteva ore, pe străzile Brașovului
Două persoane care mergeau cu bicicletele au fost fost accidentate vineri pe străzile Brașovului. 
Primul accident s-a produs pe strada Mihai Viteazul, când un biciclist a fost lovit de un autoturism. Conform declarației purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, agent principal Nadia Olaru, victima, un bărbat, a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
"La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0", a explicat Nadia Olaru. 
Un al doilea accident s-a produs seara, pe Bulevardul 15 Noiembrie. "Victima, respectiv o femeie, primește îngrijiri medicale la fața locului. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0", a precizat reprezentanta Poliției Brașov, la puțin timp după producerea accidentului.  În ambele cazuri, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentelor. FOTO: Grupul Iubim Brașovul
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție
12 NOIEMBRIE 2026

Lucian Mija, numit prefect al Braovului. Cătălin Văsii a fost eliberat din funcție

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor
12 NOIEMBRIE 2026

Linia 320 Brașov–Feldioara pornește mai devreme: RATBV decalează o cursă, după o petiție a localnicilor