BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Fatzada a adus peste 12.000 de oameni în Piaţa Sfa...

Fatzada a adus peste 12.000 de oameni în Piaţa Sfatului. Ce gânduri au organizatorii pentru 2014?

B
De BvM
24 IUNIE 2013
Publicitate Reclamă
Fatzada a adus peste 12.000 de oameni în Piaţa Sfatului. Ce gânduri au organizatorii pentru 2014?
fatz 23 iun 16 Timp de trei zile, în Piaţa Sfatului la cea de a cincea ediţie a Festivalului Fatzada, a funcţionat arteroportul, locul în care artele s-au îmbinat cu zborulşi avioanele din capul nostru! Ediţia 2013 este cea mai mare de până acum pntru Fatzada, organizatorii de la Depoul de Artă Urbană (DAU) estimând că prin Piaţa Sfatului au trecut 12.000 – 13.000 de persoane pe parcursul evenimentului. Ediţia de anul viitor trebuie să fie una şi mai impunătoare. Cel puţin aşa îşi propun organizatorii. „În fiecare zi, au trecut prin Piaţa Sfatului aproximativ 12.000 - 13.000 de persoane. Au fost perioade când, în piaţă, în acelaşi timp, cred că au fost şi 2.000 de oameni”, ne-a declarat Dan Oprea, de la Depoul de Artă Braşov care, alături de Primăria Braşov a organizat festivalul. de la fatz 22 iunie (12) Cum s-a negociat aducerea avioanelo şi a paraşutiştilor în Piaţa Sfatlui? “Fatzada 2013 şi-a atins obiectivul. Am reuşit să oferim un eveniment atractiv şi gustat de brasoveni”, spune Dan Oprea. Pe de altă parte el ne-a povestit cum a „negociat” aducerea avioanelor şi a paraşutiştilor Aeroclubului României în Piaţa Sfatului: „Eram la Zărneşti, la un miting aviatic. Spectacolul era impresionant. Stelian Cojocaru coordona totul pe acolo, vorbea la două telefoane simultan, iar eu m-am dus la el şi i-am povestit despre ideea festivalului de anul acesta. Mi-a spus: «în regulă. Vin şi eu cu un avion». Până la urmă au fost patru aparate de zbor”. De altfel, aterizarea la punct fix în Piaţa Sfatului,  a două sportive din lotul naţional de paraşutism şi a unui parapantinst a fost unul dintre cele mai gustate momente ale festivalului. fatz 23 iun 28 Fatzada promovează artişti şi trupe tinere Cât despre trupele care au cântat la Fatzada şi care au lăsat o impresie foarte bună, Dan Oprea a spus că „am căutat artişti tineri şi valoroşi, care vor să se afirme. Niciodată nu mi-am propus să aduc formaţii consacrate, gen Iris, Holograf sau Direcţia 5, prezente la aproape orice festival”.  De altfel, trupa care a cântat sâmbătă seara, Moebius, era la a patra apariţie live. Acum, a anunţat Dan Oprea, Depoul de Artă Urbană are în derulare un alt proiect: „După 1 august, vom transforma Strada Postăvarului în cea mai verde arteră din oraş”. fatz 23 iun 8
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie
12 NOIEMBRIE 2026

Restricții de circulație în centrul Brașovului, pentru Crosul 15 Noiembrie

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”
12 NOIEMBRIE 2026

Omagiu pentru novembristul Dănuț Iacob: 1.800 de participanți aleargă pe traseul Revoltei, la a 37-a ediție a Crosului „15 Noiembrie”

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară