BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Filarmonica Brașov promite o ediție a Festivalului...

Filarmonica Brașov promite o ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, comparabilă cu „George Enescu“. Programul complet al evenimentului, AICI

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
03 IULIE 2019
Publicitate Reclamă
Filarmonica Brașov promite o ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, comparabilă cu „George Enescu“. Programul complet al evenimentului, AICI
Sala Patria a Filarmonicii Brașov găzduiește în perioada 8 – 12 iulie cea de a 42-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, unul dintre cele mai vechi evenimente  culturale ale orașului. La fel ca anul trecut, organizatorii anunță un program de excepție, cu artiști cunoscuți din România și din străinătate.
„Ne bucurăm să aducem și în acest an pe scena Filarmonicii unul dintre cele mai vechi festivaluri ale Brașovului, organizat pentru prima dată în 1970, la inițiativa maestrului Ilarion Ionescu Galați. De altfel, maestrul Galați ne onorează și în acest an cu prezența, el acceptând să fie director de onoare al Festivalului. La ediția din acest an vom avea artiști de mare valoare din Româniua, dar și din Franța, Italia Austria, Polonia sau Japonia, care cu siguranță vor oferi seri de calitate melomanilor din Brașov“, a declarat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.  
Anton Niculescu, directorul Filarmonicii Brașov  spune că prin prisma invitaților care vor urca pe scena de la Patria și a programului pregătit, Festivalul Muzicii de Cameră este unul comparabil cu Festivalul „Enescu“.  De altfel, Anton Niculescu a prezentat și câteva dintre surprizele pe care ediția din acest a Festivalului le va prezenta publicului. Una dintre acestea este spectacolul de deschidere al Festivalului, în care publicul va putea urmări un recital al Cvartetului Enescu, de la Paris, format din celebri artiști români.
Anton Niculescu: „Cvartetul Enescu va deschide festivalul cu o piesă arhicunoscută de către toată lumea: Rapsodia a III-a de Enescu, aranjată de Vladimir Mendelssohn, unul dintre urmașii celebrului compozitor și dirijor german de origine evreiască, Felix Mendelssohn  Bartholdy. Din cvartet mai fac parte brașoveanul Constantin Bogdănaș, prima vioară, Florin Sigheti, a doua vioară și Dorel Fodoreanu, la violoncel“. 
Tot în prima zi a festivalului, pe scenă vor urca și celebrul violonist Takashi Shimizu, directortul Filarmonicii, Anton Niculescu, la violoncel, Săncel Smărăndescu, considerat unul dintre cei mai buni contrabasiști ai zilelor noastre și pianistul Bruno Canino, care alături de Vladimir Mendelssohn, la violă vor interpreta, pentru publicul brașovean, „Păstrăvul“, de Franz Schubert. În acest an, pe lista completă a artiștilor invitați la Festivalul Muzicii de Cameră se regăsesc Cvartetul Enescu, de la Paris, Alexandru Tomescu, Andrei Licareț, Bruno Canino (Italia), Francesco Manara (Italia), Omar Massa (Argentina), Silvia Mazzoni (Italia), Marcelo Mazzoni (Italia), Takashi Shimizu (Japonia), Atilla Pasztor (Austria), Eliza Julia Fluder (Polonia), Luca Toriniani (Italia), Lapo Vannucci (Italia), Marian Movileanu, Răzvan Dragnea și Săndel Smărăndescu.  PROGRAMUL COMPLET al FESTIVALULUI MUZICII DE CAMERĂ 2019 [gallery columns="5" ids="26853,26854,26855,26856,26857"] Biletele pentru fiecare seară a festivalului de la FIlarmonica Brașov costă 20 de lei și pot fi procurate atât online, cât și de la casieria instituției.  
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov