BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, ...

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
12 NOIEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
La mai puțin de trei luni de startul Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Brașov, orașul se pregătește să primească simbolul olimpic. O delegație de 8 persoane pleacă la Roma între 19 și 22 noiembrie, pentru o deplasare estimată la 23.504 lei, pentru a aduce flacăra olimpică.

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, care va avea loc la Brașov în perioada 14–21 februarie sunt în toi, iar până la finalul acestei luni, la Brașov, ca gazdă principală a evenimentului, va ajunge și flacăra olimpică. Simbolul olimpismului va fi adus în România de la Roma, sediul Comitetului Olimpic European.

În acest scop, o delegație formată din 8 persoane din partea Primăriei Brașov va călători în capitala Italiei între 19 și 22 noiembrie. Municipalitatea estimează costul deplasării la 23.504 lei + TVA. Cea mai mare parte, 23.104 lei + TVA, merge pe biletele de avion dus-întors. Restul acoperă asigurările medicale ale membrilor delegației.

Pentru bilete și asigurări, Primăria a primit o ofertă de la firma brașoveană Safety Travel & More SRL. Decizia de a o accepta sau de a o respinge va fi luată pe 13 noiembrie.

Flacăra va fi preluată pe 21 decembrie și va ajunge la Brașov pe 22 decembrie.

Pentru Brașov, miza depășește un simplu zbor. Orașul găzduiește pentru a doua oară ediția de iarnă a FOTE, după cea din 2013. Sosirea flăcării, în 22 decembrie, va marca începutul numărătorii inverse pentru competiția care îi aduce în oraș pe tinerii sportivi ai Europei.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

FOTE 2027 flacăra olimpică Primăria Brașov Festivalul Olimpic al Tineretului European George Scripcaru
Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori
12 NOIEMBRIE 2026

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”
12 NOIEMBRIE 2026

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”