BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO 5 răniți, după ce mașina s-a răsturnat în pră...

FOTO 5 răniți, după ce mașina s-a răsturnat în prăpastie pe Drumul Poienii

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 APRILIE 2023
Publicitate Reclamă
FOTO 5 răniți, după ce mașina s-a răsturnat în prăpastie pe Drumul Poienii
Cinci persoane au fost rănite, după ce în miez de noapte, la ora 2.45 un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-o prăpastie din zona Turnului Alb de pe Drumul Poienii.  La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță SAJ și un echipaj cu apă și spumă. Acestea au constatat că există cinci victime, toate conştiente. Trei dintre acestea au fost transoortate la spital pentru îngrijiri suplimentare, iar două au refuzat acest lucru.    Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că autoturismul, care urca în stațiunea Poiana Brașov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, după care s-a răsturnat în prăpastie. Conducătorul auto este un tânăr de 19 ani, din județul Vrancea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.  
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs