BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. A început curățenia de toamnă în cele două p...

FOTO. A început curățenia de toamnă în cele două parcări nedeschise de pe Tronsonul 2 al Ocolitoarei Brașovului. Estimarea DRDP Brașov: vor fi funcționale în 4 octombrie

S
De Sebastian Aldea
01 OCTOMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
FOTO. A început curățenia de toamnă în cele două parcări nedeschise de pe Tronsonul 2 al Ocolitoarei Brașovului. Estimarea DRDP Brașov: vor fi funcționale în 4 octombrie
Antreprenorul care a construit cele două parcări de pe tronsonul 2 al Ocolitoarei Municipiului Brașov  face în aceste zile ultimele retușări înainte de deschiderea lor, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.  [gallery ids="30949,30950,30951"] Directorul DRDP Brașov a declarat că intervențiile sunt minore, iar joi, 3 octombrie se va constitui comisia de recepție a celor trei parcări. „Tot joi, cred că se va semna procesul verbal de recepție a celor două parcări, urmând ca acestea să tracă în administrarea DRDP Brașov. De vineri, 4 octombrie, cele două parcări ar urma să fie deschise. De altfel, din 4 septembrie intră în vigoare și contractul de servicii pentru paza și întreținerea celor două parcări”, a declarat Stancu.  [gallery columns="2" ids="30952,30953"]  Cele două parcări au fost amenajate în anul 2016, dar au stat închise în toată această perioadă, din cauza unui proces între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și constructor, respectiv Asocierea  Viarom Construct SA – Maxidesign SRL – Beta Cops SRL. Recent, CNAIR a obținut o sentință favorabilă.     
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată
14 NOIEMBRIE 2026

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
14 NOIEMBRIE 2026

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz