BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO. Brașovul va avea anul viitor un parc pe fost...

FOTO. Brașovul va avea anul viitor un parc pe fostele rampe de gunoi de la Timiș-Triaj. Lucrările la fosta rampă de gunoi menajer sunt aproape de finalizare, închiderea depozitului de deșeuri industriale abia a început

S
De Sebastian Aldea
08 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
FOTO. Brașovul va avea anul viitor un parc pe fostele rampe de gunoi de la Timiș-Triaj. Lucrările la fosta rampă de gunoi menajer sunt aproape de finalizare, închiderea depozitului de deșeuri industriale abia a început

De anul viitor, cele două foste depozite de deșeuri de la Timiș - Triaj din Brașov vor fi zone de agrement, după ce la ambele rampe se vor termina lucrările de închidere, astfel încât să nu mai prezinte un pericol asupra mediului.

Lucrările la una dintre rampe, cea de deșeuri menajere a început anul trecut, iar potrivit Primăriei Brașov, închiderea acesteia este finalizată în proporție de peste 90%. În ceea ce privește fostul depozit de deșeuri industriale nepericuloase, lucrările abia au început, iar constructorul trebuie să le finalizeze în termen de 12 luni.

Potrivit proiectului tehnic, pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri industriale, pe suprafața actuală a acestuia este necesară relocarea unui volum de aproximativ 700.000 mc deșeuri, modelarea corpului depozitului într-o formă cât mai regulată, realizarea consolidări  la fiecare 10 m înălțime, cu lățime 6 m și pantă de 2,5-3% spre interiorul corpului depozitului, în vederea realizării drumurilor perimetrale și de intervenție. De asemenea, după remodelarea corpului depozitului, acesta va fi impermeabilizat (astfel încât să nu se infiltreze apa de ploaie în el), va fi realizat sistemul de captare a apelor pluviale, se vor monta senzorii de monitorizare și va fi așternut stratul de sol vegetal. La final, se vor planta arbuști și alte plante și vor fi realizate amenajări pentru zona de agrement.

În prezent, lucrările la acest depozit sunt în etapa mutării deșeurilor. Pe șantier acționează 65 de utilaje, iar firma care execută lucrările a reușit deja relocarea a 220.000 de metri cubi.

Proiectul de închidere a depozitului de deșeuri industriale are o valoare totală de 135.453.971 lei, din care 66.846.898 lei reprezintă valoarea fondurilor europene nerambursabile alocate prin Programul de finanțare „Regiunea Centru” 2021-2027.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“