Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
FOTO. Patru zone din județul Brașov, inundate în a...
S
De Sebastian Aldea
18 OCTOMBRIE 2018
Publicitate
Lucrările hidrotehnice din cele patru localități din județ în care au fost probleme din cauza inundațiilor sunt aprope gata, a anunțat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov, Mihai Uță.
Reprezentantul SGA a anunțat că în zona Comăna au fost finalizate lucrările pe malul stâng al Oltului, pe o lungime de aproape 1.800 de metri. „Vom finaliza în scurt timp lucrările și pe malul drept. Acest proiect prevede reabilitarea digurilor de apărare pe o lungime totală de 3,5 km”, a precizat Uță.
De asemenea, sunt aproape gata și lucrările de consolidare, pe un tronson de 200 de metri, a malului stâng a pârâului Bârsa, între localitățile Bod și Feldioara.
O altă zonă în care s-au efectuat lucrări de către „Apele Române” este în municipiul Brașov, pe strada Timișul Sec, unde, în luna martie s-a prăbușit o parte din malul pârâului Timișul Sec. „Aici s-au refăcut zidurile de sprijin și au fost realizate lucrări la câteva praguri de fund și a fost făcute cămășuiri la porțiunea unde, în urma viiturilor din acest an a fost dezgropată conducta de canalizare”, a declarat Uță.
Lucrări au fost efectuate și la Teliu, în zona unui pod de pe DN 10, unde, pe o porțiune de 800 m s-au făcut lucrări de consolidare a malurilor.
Pentru efectuarea lucrărilor în cele patru zone, de la bugetul de stat a fost alocată suma de 3,28 milioane lei, din Fondul de urgență al Guvernului.
Pentru „Reabilitarea digului de apărare de pe râul Olt”, a fost aprobată suma de 1.175.000 lei, pentru lucrările de pe Bârsa s-au alocat de 500.000 lei, pentru cele de pe Timișul Sec - 600.00 lei, lei, iar pentru intervențiile de la Teliu - 1.000.000 lei.
[gallery ids="18662,18661,18660,18659,18658,18656"]
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
12 NOIEMBRIE 2026
Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026
Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!