BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › FOTO. Vânătorii de munte au transformat un exerciţ...

FOTO. Vânătorii de munte au transformat un exerciţiu NATO într-un act umanitar

D
De Daniel Plugaru
29 MARTIE 2021
Publicitate Reclamă
FOTO. Vânătorii de munte au transformat un exerciţiu NATO într-un act umanitar
Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a sprijinit desfășurarea exercițiului "CIMIC Victory" în județul Brașov. Ca parte a acestui exerciţiu, în Voila şi Cincu au avut loc şi câteva acţiuni umanitare la care au participat militari din batalioanele participante.  La exerciţiul "CIMIC Victory" a participat o echipă militară mixtă formată din specialiști de cooperare civili-militari (CIMIC) din cadrul Batalionului 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre și Afaceri Civile SUA (US Civil Affairs). Aceştia au fost sprijiniţi de militarii din Batalionul 2 Vânători de munte de la Braşov.  [gallery columns="2" ids="53298,53296"] "CIMIC Victory" presupune simularea unei situații de criză care afectează şi populația civilă (calamitate naturală, stare de razboi etc).  Astfel, în cadrul activităților prevăzute de exercițiu au avut loc inclusiv întâlniri cu autoritățile publice locale din Brașov și Cincu - cu discuții pe teme ce țin de resursa umană și de mijloacele necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență, dar și acțiuni umanitare în cooperare cu reprezentanți ai Societății Naționale de Cruce Roșie – filiala Brașov și Făgăraș. [caption id="attachment_53297" align="alignnone" width="800"] Sursă foto: MApN[/caption] "Prin intermediul acțiunilor umanitare au fost distribuite pachete cu produse de protecție sanitară și igienă personală familiilor cu nevoi din Voila și Cincșor", a anunţat Brigada 2 Vânători de Munte Braşov. 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată
14 NOIEMBRIE 2026

Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
14 NOIEMBRIE 2026

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz