BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › În cinstea FOV: trei zile de gratuitate pe liniile...

În cinstea FOV: trei zile de gratuitate pe liniile RATBV din municipiul Brașov. Călătorii sunt rugați să se „autonumere”

B
De BvM
09 SEPTEMBRIE 2022
Publicitate Reclamă
În cinstea FOV: trei zile de gratuitate pe liniile RATBV din municipiul Brașov. Călătorii sunt rugați să se „autonumere”
Timp de trei zile, în perioada 9 – 11 septembrie, transportul pe liniile RATBV din interiorul municipiului Brașov (inclusiv linia 20 și linia 20B - autobuzul turistic) este gratuit, măsură inclusă de Primăria Brașov în agenda Forumului Orașelor Verzi (FOV). În condițiile în care transportul va fi gratuit, pasagerii care au călătorii încărcate pe carduri  (inclusiv cele gratuite, acordate vârstnicilor și altor categorii sociale) nu trebuie să le mai valideze. 
 
Pe de altă parte, pentru contorizarea numărului de călătorii efectuate în cele trei zile, Primăria Municipiului Brașov, Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv) și operatorul de transport RATBV îi roagă pe pasageri să scaneze codurile QR (cu sigla FOV) afișate în interiorul mijloacelor de transport. 

Cum se pot „număra” pasagerii: 

1. La urcarea în mijloacele de transport se va scana cu telefonul mobil codul QR identificat cu sigla FOV, afișat în interiorul vehiculului;
2. În urma scanării se va afișa automat pe ecranul telefonului o adresă web, care trebuie accesată prin butonul de pe ecran;
3. Pe ecranul telefonului mobil va apărea o confirmare a accesării gratuității la transportul public local de călători în Municipiul Brașov în weekendul FOV.
 
Pentru obținerea unui impact real în cunoașterea nivelului de utilizare și creșterea ulterioară a gradului de confort a serviciului public de transport, este necesară repetarea scanării după depășirea intervalului de 50 minute de la urcarea în mijlocul de transport. Astfel, fiecare scanare va echivala validarea unui titlu de călătorie cu valabilitatea de 50 minute.
 

Impactul real al gratuității nu poate fi măsurat 

 
„Numărarea” călătorilor prin scanarea codurilor QR nu va oferi, însă, o imagine reală în ceea ce privește gradul de încărcare a mijloacelor de transport, în ciuda încercării Primărei. Mulți dintre călători sunt vârstnici care nu sunt familiarizați sistemul QR sau nu au telefoane cu aplicația de citire a a codurilor. Alţii, pur şi simplu nu vor avea simţul responsabilităţii, pentru a răspunde „rugăminţii” lansate de autorităţile locale. 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026

Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
14 NOIEMBRIE 2026

Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș
13 NOIEMBRIE 2026

Vântul a făcut prăpăd vineri dimineață în Brașov: un copac a căzut peste trei mașini, iar o bucată de tablă a zburat de pe acoperiș