Şeful Serviciului de comunicare din Jandarmeria Română, Marius Militaru, a îndemnat, joi, participanţii la protestul din 10 august să se delimiteze de incitările la violenţă care au apărut în ultimele zile în spaţiul public.
„Recomandăm tuturor să se delimiteze cu fermitate de acest tip de afirmaţii care nu fac decât să crească riscul radicalizării la adresa forţelor de ordine, cu scopul de a obţine o reacţie“, a spus Militaru, într-o conferinţă de presă, la sediul Jandarmeriei Române.
Ovidiu Grosu, cel care s-a autointitulat „adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august“ şi i-a îndemnat pe protestatari să recurgă la acte de violenţă împotriva forţelor de ordine, a fost pus sub acuzare miercuri de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică.
Grosu a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe obligaţii: să nu folosească sisteme informatice ce au conexiunea de date activă (să nu utilizeze Internetul), să nu depăşească limita teritorială a judeţului de reşedinţă decât cu încuviinţarea prealabilă a DIICOT, să nu acorde interviuri; să nu participe la adunări publice; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Și la Brașov, jandarmii se așteaptă ca oamenii să iasă în stradă la Protestul Diasporei, din 10 august, pe rețelele de socializare existând o organizare a evenimentului, pentru ora 18.00, în fața Prefecturii.
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
B
BvM
Alte știri de interes
13 NOIEMBRIE 2026
Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026
Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
12 NOIEMBRIE 2026
Efectul reorganizării administrative propuse de Dragoș Benea: Ghimbavul, cel mai bogat oraș din România, declasat de la oraș-aeroport la comună-aeroport?
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!