BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Jucării periculoase, în valoare de aproape 300.000...

Jucării periculoase, în valoare de aproape 300.000 de lei, confiscate de Protecţia Consumatorului

B
De BvM
07 IUNIE 2021
Publicitate Reclamă
Jucării periculoase, în valoare de aproape 300.000 de lei, confiscate de Protecţia Consumatorului
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada premergătoare Zilei Internaționale a Copilului, o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, la nivelul întregii țări. Timp de aproape trei săptămâni, au fost verificaţi 594 operatori economici, la 436 dintre aceștia, reprezentând 73,4%, înregistrându-se abateri de la prevederile legale. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 538 de sancţiuni, din care 250 avertismente şi 288 amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,5 milioane lei. Acestora li s-au adăugat și măsuri complementare, respectiv: oprirea temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare și informare a consumatorilor, pentru jucării în valoare de aproximativ 350.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de peste 285.000 lei.
„Copiii sunt cei mai importanți pentru noi, iar siguranța și sănătatea lor este o preocupare permanentă pentru ANPC. Calitatea și fiabilitatea jocurilor și jucăriilor comercializate în România este o condiție esențială pentru noi, fiind absolut necesar ca aceste obiecte să respecte toate standardele relevante, pentru a da garanția părinților că sunt sigure și le pot cumpăra liniștiți pentru copiii lor”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot, care a coordonat în teren controalele.
Principalele abateri constatate de echipele de comisari ANPC au fost:
  •  lipsa menționării pe etichetă a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi adresa la care aceștia pot fi contactaţi, în județele: Arad, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Gorj, Giurgiu, Teleorman, Bihor, Bacău, Iași, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Dolj și Maramureș. 
  • lipsa aplicării în mod vizibil, lizibil şi de neşters a marcajului de conformitate CE, și a declarației de conformitate, în județele: Olt, Iași, Bacău, Mureș, Covasna, Sibiu, Mehedinți, Maramureș, Brașov, Timiș, Ilfov și Galați. 
  • nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă și lipsa avertismentelor generale (sau lipsa traducerii acestora în limba română), în județele: Hunedoara, Olt, Mehedinți, Giurgiu, Alba, Mureș, Caraș-Severin, Ialomița, Prahova, Teleorman, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Vaslui, Neamț, Bihor, Galați, Sibiu, Bacău, Covasna, Gorj, Vâlcea, Arad, Caraș Severin, Iași și municipiul București;
„ANPC îi asigură pe români că supraveghează permanent cu atenție piața, pentru a verifica modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, în conformitate cu prevederile legii”, se arată în comunicatul instituției.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele
13 NOIEMBRIE 2026

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
13 NOIEMBRIE 2026

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil