BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Mai mult de o treime dintre pacienții COVID intern...

Mai mult de o treime dintre pacienții COVID internați la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov au decedat

D
De Daniel Plugaru
30 APRILIE 2020
Publicitate Reclamă
Mai mult de o treime dintre pacienții COVID internați la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov au decedat
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a prezentat bilanțul internărilor la Secția ATI - COVID, unde sunt tratate cazurile grave. Astfel, la ATI au fost tratați până acum 35 de pacienți, dintre care 13 (37,14%) au decedat. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte, dintre persoanele decedate, 8 au fost bărbați, iar 5 femei. Cea mai tânără persoană care și-a pierdut viața a avut 36 de ani (femeia a decedat în ambulanță, în timp ce era transferată la Spitalul Județean Ploiești). Cea mai în vârstă persoană care a decedat a avut 97 de ani (un bărbat rezident într-un cămin de bătrâni). „Vârsta medie a persoanelor decedate este 73,6 ani. Toți pacienții aveau comorbidități”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.  Până în prezent, 23 de pacienți din județul Brașov, infectați cu noul coronavirua, au decedat.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte
13 NOIEMBRIE 2026

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra
13 NOIEMBRIE 2026

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie
13 NOIEMBRIE 2026

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie