BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Politica › Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a...

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a rămas fără ministru

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 APRILIE 2022
Publicitate Reclamă
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a rămas fără ministru

Dan Vîlceanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, el fiind unul dintre apropiații lui Florin Cîțu. Reamintim că sâmbătă Cîțu a eliberat funcția de președinte al PNL.

Nu este o noutate, el anunțând că va face asta chiar de sâmbătă.

“În urmă cu aproximativ o oră după finalizarea ședinței de Guvern mi-am înaintat demisia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, așa cum am anunțat și în urmă cu câteva zile”, a spus Vîlceanu, într-o conferință la sediul Ministerului.

  • Eu îmi voi continua mandatul până la apariția decretului în Monitorul oficial.
  • Sunt președintele PNL Gorj. Îmi văd de activitatea mea și îmi duc la final mandatul.
  • România a atras 33,1 miliarde euro în exercițiul bugetar 2014-2020. Beneficiem de acel mecanism n+3 și practic terminăm exercițiul în 2023. Asta din 48 miliarde puse la dispoziție.

"În această perioadă în care eu am fost ministru la MIPE au fost plătite cam 1,7 miliarde euro în ultimele 4 luni din care 625 milioane euro pentru programele operaționale gestionate de MIPE", a mai afirmat el.

Vîlceanu a fost numit în funcția de ministru în cabinetul lui Nicolae Ciucă din noiembrie 2021. 

De-a lungul ultimului an nu s-a făcut remarcat decât cu perle, chiar din perioada în care era ministru al Finanțelor (în cabinetul lui Cîțu).

De exemplu, chiar în primele sale declarații publice (după ce a ajuns la Finanțe) spunea că: „nu există creștere economică fără un puseu inflaționist” și „inflația nu e 5%, această cifră fiind doar o ”estimare” a BNR (la acel moment aceea fiind cifra). Evident, a greșit.

Apoi, într-o conferință la Ministerul Finanțelor a arătat că nu știe care este salariul minim în România, inițial spunând o sumă mult mai mare, iar ulterior chiar menționând că „Nu are cum să fie 1.300”.

 
Și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum. Mama sa, Elisabeta Vîlceanu, este asociat unic al firmei Trefo s.r.l., companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. La Trafo s.r.l., Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic, potrivit propriului CV.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene