O casă veche, obiecte de patrimoniu și povești despre oamenii care au trăit în Drăguș pot fi descoperite sâmbătă seara, 29 august, la Muzeul Satului din localitate. Accesul este gratuit, vizitatorii fiind invitați să descopere „cum arăta satul în anul 1929”.
Muzeul Satului din Drăguș, deschis între orele 18:00 și 22:00
Cu ocazia evenimentului național Noaptea Muzeelor la Sate, Muzeul Satului din Drăguș va putea fi vizitat sâmbătă, între 18:00 și 22:00. Evenimentul propune o incursiune în viața comunității de aproape un secol în urmă, prin intermediul unei case tradiționale, al obiectelor păstrate în timp și al poveștilor legate de localitate.
Ce pot descoperi vizitatorii la muzeul din Drăguș
Evenimentul este gândit și ca un prilej de întâlnire între generații, prin care tradițiile și obiceiurile locale sunt aduse mai aproape de public.
„Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate, Muzeul Satului din Drăguș își deschide porțile și vă invită să descoperim împreună o parte din povestea locului nostru. O casă veche, obiecte păstrate peste timp, tradiții, amintiri și povești despre oamenii care au trăit aici - toate ne vor purta pentru câteva ore în atmosfera Drăgușului de altădată. Ne dorim să fie o întâlnire între generații, un prilej de a ne aduce aminte, de a descoperi și de a duce mai departe ceea ce ne leagă de acest loc”, este invitația primăriei Drăguș.
Muzeul Satului din Drăguș este situat pe Strada Principală nr. 43.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!