BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › O capră neagră rănită la un picior a fost recupera...

O capră neagră rănită la un picior a fost recuperată de 2 salvamontiști din Râșnov și cărată în spate până la veterinar

B
De BvM
14 IULIE 2019
Publicitate Reclamă
O capră neagră rănită la un picior a fost recuperată de 2 salvamontiști din Râșnov și cărată în spate până la veterinar
Doi salvamomtiști de la Râșnov au intervenit duminică după-amiază în zona Cabanei Mălăiești, pentru a salva o capră neagră ce avea un picior facturat, notează observatorulph.ro. 

Turiștii și salvatorii aflați la cabană și-au dat seama că este ceva în neregulă în momentul în care au zărit capra care încerca să sară și nu putea. S-au apropiat de ea, iar animalul rănit a fost foarte cooperant, după cum au spus martorii. 

Potrivit observatorph.ro, Ion și Vlad Adămuță, tată și fiu, membri în echipa Salvamont Râșnov, sunt cei care au preluat capra și au cărat-o în spate până în zona Glăjărie, de unde a fost preluată de o mașină și dusă la un specialist veterinar. 

Capra neagră, un exemplar care la prima vedere pare tânăr, a fost operată, iar în funcție de cum se va recupera, specialiștii vor decide unde va fi dusă pentru a supravietui în siguranță.

Foto: FB Vlad Adămută
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea