În data de 16 februarie 2018 vor urcă pe scena clubului Kruhnen Musik Halle din Brașov grupurile bucureștene Omul cu șobolani și Partizan.
Omul Cu Sobolani și Partizan sunt pentru prima dată împreună la Brașov.
OCS a împlinit deja 20 de ani de activitare pe scena românească. Înființată în 1997, trupa avea să devina emblema unei generații nonconformiste și să schițeze primele direcții ale scenei alternative românești alături de alți câțiva pioneri ai curentului muzical alternativ, care se detașa vehement de mainstream-ul autohton, dar și de conceptul de muzică rock de la acea vreme.
Trupa Partizan este o alta față a legendarei trupe Timpuri Noi, care, la începutul anilor ’90, a îmbogăţit peisajul muzical cu nenumărate istorisiri şi personaje ce dăinuie peste timp. Cu Artan la voce, Partizan şi-a spus cuvântul pe scena punk-rock începând din 2001, cu piese ironice şi pline de haz, precum “Păpuşea masculină” sau “Fata mea”.
Partizan a înregistrat până în prezent două albume, un disc single şi trei videoclipuri. Piese precum “Fata mea”, “Păpuşea masculină” sau “Banii” sunt doar o parte din ceea ce am ascultat la Partizan. Piesă muzicală de excepţie, “Manualul”, lansat în toamna anului 2013, a fost foarte bine primit de public, de posturile de radio, şi de critica avizată din industria muzicală autohtonă, impresionănd prin orchestraţii, creativitate a sound- ului, tonuri şi interpretare artistică.
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
B
BvM
Alte știri de interes
12 NOIEMBRIE 2026
Municipiul Săcele îngheață taxele locale pentru 2027. Primarul Virgil Popa: „Alegem să nu punem o presiune financiară suplimentară pe cetățeni și companii”
12 NOIEMBRIE 2026
Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
11 NOIEMBRIE 2026
Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!