Judeţul Harghita organizează, în 25 şi 26 septembrie, a doua ediţie din acest an a Open Farm Weekend, un program prin care 33 de ferme, gospodării şi producători locali primesc vizitatori pentru a le arăta, direct, cum se produce mâncarea pe care o cumpără. Pentru brăşovenii care vor o alternativă de weekend la o oră-două distanţă, evenimentul e o ocazie să vadă un colţ mai puţin turistic al judeţului vecin.
Ce este, de fapt, Open Farm
Programul e dezvoltat de Visit Harghita şi îşi propune să integreze fermele şi micii producători în circuitul turistic al judeţului, apropiind oamenii care produc hrana de cei care o consumă. În prezent, 33 de ferme, gospodării, întreprinderi agricole şi unităţi de procesare alimentară din Harghita îndeplinesc criteriile programului şi pot primi turişti în condiţii organizate.
Din cei 46 de aplicanţi iniţiali, doar 33 au trecut de criteriile stabilite de organizatori, care vizează infrastructura, igiena, siguranţa şi calitatea experienţei oferite vizitatorilor.
Ce poţi face în weekendul de 25-26 septembrie, la Open Farm Harghita
Locaţiile participante pregătesc, pentru cele două zile, programe pentru public: vizite în ferme, prezentarea activităţilor zilnice, demonstraţii şi degustări. Ideea de bază e simplă: vizitatorul nu mai vede doar produsul finit, ci întâlneşte oamenii care îl fac şi înţelege drumul pe care îl parcurge laptele, brânza, carnea, legumele, fructele sau produsele artizanale până ajung pe masă.
Pentru familiile cu copii, componenta educativă e unul dintre argumentele programului, într-o perioadă în care legătura dintre ce mâncăm şi cine produce mâncarea aceea devine tot mai puţin vizibilă.
Szabó Károly, director executiv Visit Harghita, a explicat scopul iniţiativei:
„Ne dorim ca Open Farm să transforme fermele şi gospodăriile autentice ale judeţului în experienţe turistice în sine. Nu este vorba despre a crea decoruri pentru turişti, ci despre a le permite să intre, pentru câteva ore, în viaţa reală a oamenilor de aici: să vadă cum se lucrează într-o fermă, de unde vin ingredientele şi câtă muncă există în spatele unui produs local. Prima ediţie ne-a confirmat că există interes pentru astfel de experienţe, iar în septembrie vrem să aducem din nou oamenii mai aproape de producătorii locali.”
A doua ediţie din acest an, dar nu ultima
Primul weekend Open Farm din 2026 s-a desfăşurat între 29 mai şi 1 iunie şi a adus în ferme familii şi turişti interesaţi să vadă direct procesele din spatele produselor locale. Ediţia din septembrie e a doua din acest an, dar programul nu se opreşte la aceste două evenimente: fermele înscrise pot primi vizitatori pe tot parcursul anului, pe bază de programare prealabilă.
Practic, Visit Harghita vrea ca Open Farm să devină un produs turistic permanent al judeţului, nu doar un eveniment de weekend, o dată sau de două ori pe an.
harghita va fi Regiune Gastronomică a Europei în 2027
Open Farm face parte dintr-un set mai larg de iniţiative pregătite de Harghita pentru 2027, an în care judeţul va deţine titlul de Regiune Gastronomică a Europei. Strategia locală nu se limitează la restaurante şi preparate tradiţionale, ci vizează întregul lanţ, ce cuprinde și ferme, mici producători, ingrediente regionale, puncte gastronomice şi experienţe prin care vizitatorii pot descoperi cultura locului. În paralel, judeţul lucrează şi la o hartă gastronomică şi la trasee tematice care vor lega experienţele culinare de producătorii locali.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!