BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Parcările publice din Brașov, gratuite noaptea și ...

Parcările publice din Brașov, gratuite noaptea și în zilele de duminică. Măsura este valabilă inclusiv în Centrul istoric și Poiana Brașov

B
De BvM
24 MAI 2022
Publicitate Reclamă
Parcările publice din Brașov, gratuite noaptea și în zilele de duminică. Măsura este valabilă inclusiv în Centrul istoric și Poiana Brașov
Brașovenii și turiștii care vor merge seara sau în zilele de duminică în Centrul istoric al Brașovului sau în Poiana Brașov nu vor mai plăti locurile din parcările publice după ora 20.00, astfel că singura lor problemă va fi să găsească un loc pe care să îl ocupe.  Astfel, în baza unei decizii din 23 mai a Curții de Apel Ploiești, devin aplicabile prevederile unei hotărâri a Consiliului Local Brașov din anul 2020, care prevede că tarifarea parcărilor publice din municipiul Brașov, administrate de P&P se face între orele 8.00 – 20.00, de luni până sâmbătă (inclusiv). În schimb, între orele 20.00 - 08.00 și în zilele de duminică, parcările publice sunt gratuite.  De altfel, ieri, prin intermediul cabinetului de avocatura, municipalitatea brașoveană a transmis o notificare către firma P&P, căreia i-a solicitat ca, începând din 24 mai, să pună în aplicare noul program de tarifare.   Gratuitățile amintite nu sunt valabile în cazul parcării de la Regina Maria, administrată de Primăria Brașov. 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele
13 NOIEMBRIE 2026

100 de ani de viață și o carieră dedicată literaturii: aniversare emoționantă la căminul de bătrâni din Săcele

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe
13 NOIEMBRIE 2026

Controale în ambulatoriile spitalelor din Brașov: Ministerul Sănătății verifică 25 de unități medicale din 13 orașe

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil
13 NOIEMBRIE 2026

Trafic oprit pe ambele sensuri pe DN1, în această dimineață: un stâlp înclinat risca să se prăbușească pe carosabil