BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Patronatul Medicilor de Familie Braşov condamnă pe...

Patronatul Medicilor de Familie Braşov condamnă perchezițiile medicilor acuzați de decontări ilegale și spun că unii doctori din dosar nu aveau contracte cu CAS. "Majoritatea au oferit servicii gratuite la orice oră din zi și din noapte, fără a aștepta vreo remunerare"

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 IANUARIE 2024
Publicitate Reclamă
Patronatul Medicilor de Familie Braşov condamnă perchezițiile medicilor acuzați de decontări ilegale și spun că unii doctori din dosar nu aveau contracte cu CAS. "Majoritatea au oferit servicii gratuite la orice oră din zi și din noapte, fără a aștepta vreo remunerare"

Patronatul Medicilor de Familie din Brașov a reacționat după ce poliția a anunțat că, împreună cu procurorii au făcut percheziții la 17 cabinete de medicină de familie din județul Brașov, într-un dosar în care există suspiciunea că doctorii ar fi decontat servicii de monitorizare la distanță, în perioada 2020 - 2021, fără să fi efectuat aceste servicii.

Patronatul Medicilor de Familie Braşov PMFB susţine că percheziţiile desfăşurate, joi, la mai multe cabinete de medicină de familie aduc un prejudiciu de imagine, în contextul în care unii dintre doctorii vizaţi de anchetatori în dosar nici măcar nu au avut contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Braşov şi prin urmare nu au decontat monitorizările de pacienţi din perioada pandemiei, transmite Agerpres.

„În urma discuţiilor purtate cu colegii la care au avut loc percheziţiile reiese că unii nici măcar nu au avut contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, adică au prestat aceste servicii fără a deconta bani de la CAS Braşov. Ţinând cont de afirmaţiile colegilor care nu au decontat niciun leu pentru aceste servicii, considerăm această acţiune drept un prejudiciu de imagine adus întregii comunităţi a medicinei de familie”, a transmis, joi, conducerea PMFB, într-un comunicat de presă.

Medicii care au avut contract cu CAS au pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.

„Reamintim faptul că medicii de familie din Braşov au oferit servicii de monitorizare gratuit la orice oră din zi sau din noapte, fără a aştepta vreo remunerare. Au făcut-o din empatie pentru pacienţi pe toată durata pandemiei. PMFB nu a susţinut şi nu va susţine niciun fel de practici de fraudare în munca medicului de familie, dar nu putem trece peste generalizări şi peste afectarea pe nedrept a imaginii de medic, obţinută prin muncă şi dedicaţie faţă de pacienţii noştri”, se mai arată în comunicatul citat.

Domiciliile sau cabinetele a 17 medici de familie din județul Brașov au fost percheziționate joi de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, într-un dosar penal de obținere ilegală de fonduri. În același dosar, polițiștii au pus în executare două ordonanțe de ridicare a înscrisurilor, în județul Brașov.

În urma perchezițiilor domiciliare, care au vizat cabinete de medicină de familie, și a punerii în executare a ordonanțelor, care au vizat sediile unor instituții cu atribuții în domeniul sănătății publice, s-au urmărit descoperirea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe personale), precum și conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul poliției, a cinci persoane. Acestea au fost vizate de audieri.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“