BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Peste 30 de profesori au fost prinşi copiind la ex...

Peste 30 de profesori au fost prinşi copiind la examen şi vor rămâne fără catedră anul viitor

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
30 IULIE 2020
Publicitate Reclamă
Peste 30 de profesori au fost prinşi copiind la examen şi vor rămâne fără catedră anul viitor
Un număr de 32 de cadre didactice au fost eliminate din concurs pentru fraudă la proba scrisă de miercuri din cadrul examenului de titularizare și vor rămâne fără catedră în anul școlar viitor, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în 123 de centre, s-au prezentat 27.002 candidaţi (89,67%) din cei 30.113 candidaţi înscriși. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 2.724 de candidaţi.
 
2.145 (7,94%) de candidați dintre cei prezenti s-au retras, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar 32 candidaţi au fost eliminaţi din concurs. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2020-2021.
 
Niciun candidat prezent la proba scrisă nu a avut temperatura peste maximul admis în actualul context epidemiologic (37.3 grade Celsius).
 
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte2020.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
 
Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
 
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
 
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august.
 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară
12 NOIEMBRIE 2026

Un tânăr din cinci nu muncește și nu învață, în România: Guvernul pregătește un program național pentru cei lăsați pe dinafară

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare
12 NOIEMBRIE 2026

Pompierii din Victoria trec pe energie solară: o nouă investiție de peste 300.000 de lei, finanțată din Fondul pentru Modernizare

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea
12 NOIEMBRIE 2026

Covăsnenii ar putea deveni brașoveni. Preluarea județului Covasna este propusă de europarlamentarul PSD Dragoș Benea