BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Poduri suspendate la Cascada Tamina și „via ferrat...

Poduri suspendate la Cascada Tamina și „via ferrata” în Prăpastia Ursului

B
De BvM
29 IULIE 2014
Publicitate Reclamă
Poduri suspendate la Cascada Tamina și „via ferrata” în Prăpastia Ursului
des Aflate într-un stadiu avansat de degradare, punțile lui scările de la Cascada Tamina (din Masivul Piatra Mare, la câțiva kilometric de Timișul de Sus), vor fi refăcute începând de anul viitor. Noile amenajări, promite șeful Serviciului de Investiții din cadrul Regiei Locale a Pădurilor (RLP) din Săcele, ing. Cristian Popa,  vor fi complet diferite. Aici se vor amenaja poduri suspendate din oțel zincat. Deocamdată, a declarat el, se se elaborează proiectul, iar lucrările vor începe în primăvara anului 2015, imediat ce vremea va permite. Conform estimărilor RLP Săcele, investiția este estimate la aproximativ 350.000 de lei, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul regiei. La această cascadă, vizitată de mulți turiști nu au mai fost efectuate reparații la punți și scări de foarte mulți ani, iar acum, pentru a trece prin canion, iubitorii de drumeții montane trebuie să traverseze pârâul pe niște turnuri de copaci, bolovani, iar scările se balansează foarte mult. De altfel, pentru a parcurge canionul în siguranță, mulți dintre ei ajung la concluzia că cel mai înțelept este să o ia prin apă. O nouă atracție în apropierea Canionului „Șapte Scări” Tot anul viitor, anunțat reprezentantul RLP Săcele vor începe lucrările și la o amenajare de tip „via ferrata”, în Prăpastia Ursului, situată pe versantul nordic al masivului (spre Brașov, la aproximativ 30-40 de minute de Canionul Șapte Scări, pe traseul ce face legătura cu „Drumul Familiar”). Aici, la o înălțime de aproximativ 100 de metri va fi realizat un sistem de punți suspendate si tiroliene, astfel că de aici turiștii vor avea parte de o priveliște spectaculoasă, dar și de „senzații tari” în timpul traversării.  Pe de altă parte, recent, traseele de pe versantul nordic au fost marcate și au fost instalate indicatoare și panouri informative în română și engleză. „Aproximativ 30% dintre cei care urcă pe pe Masivul Piatra Mare sunt străini”, a declarat Popa.  
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte
13 NOIEMBRIE 2026

Salvamont Brașov își mărește echipa! Povestea Alvei, cățelușa adoptată de la adăpost care, alături de Francis, va salva vieți pe munte

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra
13 NOIEMBRIE 2026

55 de apartamente din Brașov rămân fără căldură: avarie la conducta din cartierul Astra

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie
13 NOIEMBRIE 2026

Sâmbătă, Brașovul rămâne fără o parte din autobuze: 27 de linii RATBV, deviate sau suspendate din cauza Crosului 15 Noiembrie