BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Timp liber › Porţi deschise la Cetatea Feldioara: Noua rută a c...

Porţi deschise la Cetatea Feldioara: Noua rută a cavalerilor teutoni va fi inaugurată în weekend

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
29 AUGUST 2023
Publicitate Reclamă
Porţi deschise la Cetatea Feldioara: Noua rută a cavalerilor teutoni va fi inaugurată în weekend

O nouă rută cultural-turistică - a cetăţilor teutonice, va fi inaugurată, în acest weekend, în judeţul Braşov, cu prilejul Zilelor porţilor deschise ale Cetăţii Feldioara, eveniment ce va avea loc concomitent cu cea de-a XI-a ediţie a Festivalului "Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Marienburg".

Denumită Ruta Cavalerilor teutoni, acest nou traseu cultural turistic atestat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului leagă cetăţile teutonice din Ţara Bârsei, urmând ca, pe viitor, după atestarea de către organismul de resort al Uniunii Europene, să facă o conexiune şi cu celelalte edificii ale Ordinului Cavalerilor Teutoni din Europa.

Iniţiativa creării acestui traseu turistic aparţine primăriei comunei Feldioara, în parteneriat cu Muzeul de Etnografie Braşov, însă discuţiile privind beneficiile pe care o astfel de rută, atestată pe plan naţional şi european, le-ar aduce turismului din zona Ţării Bârsei, au existat încă din 2019.

Viitorul traseu, care va fi a treia rută cultural-turistică atestată din judeţul Braşov (după Porţile Transilvaniei şi Transhumanţa în Munţii Ciucaş), are 350 de km şi leagă 9 localităţi din Ţara Bârsei.

Conform Roxanei Niculescu, reprezentant zonal al MAT, scopul principal al proiectului a fost promovarea cetăţilor teutonice, dar şi a obiectivelor turistice conexe din zonă, precum gastronomia şi meşteşugurile locale, a turismului de aventură (raffting, kayaking etc) şi a celui cu beneficii medicale.



"Nu în ultimul rând, va promova şi turismul de city break, deoarece ne dorim şi sperăm ca, odată cu deschiderea aeroportului, să atragem şi mai mulţi turişti străini în această zonă", a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, Roxana Niculescu.



Pentru turiştii interesaţi, MAT a pregătit deja un program de 7 zile, cu propuneri de obiective de vizitat, dar şi de locuri unde se poate, spre exemplu, gusta bucătăria locală.


"Mă bucur că, începând de anul acesta, vom da drumul, la Feldioara, unei noi rute, a Cavalerilor Teutoni din Ţara Bârsei. (...) Avem foarte multe fortificaţii, avem foarte multă istorie în judeţul Braşov şi acest lucru trebuie promovat", a declarat primarul comunei Feldioara, Sorin Taus.


Festivalul "Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Marienburg" şi Zilele porţilor deschise ale Cetăţii Feldioara se vor desfăşura în 2-3 septembrie. În cadrul acestora, publicul va putea asista la celebra Paradă a cavalerilor teutoni şi la concerte - de muzică veche, de fanfară, uşoară (Paula Selling şi Zdob şi Zdub) şi de orgă (în Biserica fortificată Evanghelică din localitate). De asemenea, pentru cei interesaţi, organizatorii au pregătit o tabără militară şi una de jocuri şi ateliere de meşteşuguri susţinute de meşteşugari locali. Nu în ultimul rând, publicul va putea vizita, în mod gratuit, Cetatea Marienburg, restaurată în 2018, cu toate cele trei turnuri şi expoziţiile sale.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
11 NOIEMBRIE 2026

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația