BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Sănătate › Posibilă infectare cu noua tulpină de coronavirus,...

Posibilă infectare cu noua tulpină de coronavirus, la Institutul Matei Balş. Două probe de laborator au prezentat manifestări diferite decât cele de până acum

B
De BvM
03 IANUARIE 2021
Publicitate Reclamă
Posibilă infectare cu noua tulpină de coronavirus, la Institutul Matei Balş. Două probe de laborator au prezentat manifestări diferite decât cele de până acum
Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu, a anunţat, duminică, la Digi 24, că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unităţii medicale având reacţii diferite faţă de cele de până acum. Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi, afirmând că datele exacte vor fi cunoscute la începutul săptămânii viitoare.
”Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu  avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat, duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu. 
 
Acesta a precizat că datele concrete vor exista în zilele următoare: ”Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”. 
 
Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienţii de la care au fost recoltate au venit din Marea Britanie.  
 
Pe teritoriul României nu a fost confirmată până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie, a precizat, duminică, Ministerul Sănătății. 
 
”O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvențierea genomului viral de către institutele sau unitățile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”, spune Ministerul Sănătății.
 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026

Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
11 NOIEMBRIE 2026

Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov
11 NOIEMBRIE 2026

„Brătienii pentru PACE”, un nou grup în Senat, cu liberali de pe lista de excludere din PNL? Printre cei vizați de „transfer”, și un senator de Brașov