Primăria Brașov apelează la un specialist extern care să pregătească procedura de recrutare și selecție a membrilor Consiliului de Administrație al RIAL SRL, societate comercială la care asociat unic e Municipiul Brașov. Pentru achiziționarea serviciilor de recrutare membri în CA al SC RIAL SRL, municipalitatea brașoveană a lansat o procedură de atribuire pe platforma electronică de achiziții publice, valoarea estimată a contractului fiind de 3.900 lei, fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până în 12 aprilie.
Expertul independent desemnat în urma acestei proceduri va trebui să stabilească condițiile ce trebuie îndeplinite de candidații pentru unul dintre cele trei posturi în Consiliul de Administrație, dar și să elaboreze grilele de evaluare a celor care se înscriu la concurs. De asemenea, expertul va analiza dosarele de candidatură și va face parte din comisia de evaluare.
În cazul în care nu se vor ocupa toate cele trei posturi, expertul independent va trebui să se ocupe și de noua procedură de selecție. De altfel, contractul lui va fi valabil până la ocuparea tuturor celor trei posturi din CA.
În acest moment, posturile din Consiliul de Administrație al RIAL sunt declarate vacante, iar Primăria Brașov estimează că până în 10 iulie va semna contractele de mandat cu noii membri.
RIAL SRL se ocupă de administrarea, întreținerea și vânzarea spațiilor imobiliare aflate în proprietatea Municipiului Brașov.
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
O
Otilia Comsa
Alte știri de interes
14 NOIEMBRIE 2026
Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată
14 NOIEMBRIE 2026
Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026
Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!