BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Primăria Braşov va relua evaluarea caselor care ar...

Primăria Braşov va relua evaluarea caselor care ar putea fi supraimpozitate. Sunt în analiză peste 100 de dosare

D
De Daniel Plugaru
15 IUNIE 2020
Publicitate Reclamă
Primăria Braşov va relua evaluarea caselor care ar putea fi supraimpozitate. Sunt în analiză peste 100 de dosare

Criza COVID-19 a dus și la suspendarea evaluării caselor lăsate în paragină de proprietari, în vederea aplicării supraimpozitarii.

Demersurile în acest sens au fost demarate în prima parte a anului, iar potrivit  purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, până la începutul lunii martie comisia specială de evaluare a identificat 53 de case degradate, pentru care ar putea fi aplicat supraimpozitul de 500% din 1 ianuarie 2021.

"La aceste imobile se va mai face o verificare, pentru a vedea dacă, de la ultima evaluare, proprietarii au început lucrările de reabilitare sau dacă au început demersurile legale pentru astfel de intervenții. În cazul clădirilor pentru reabilitarea cărora nu s-a făcut nici un demers,  urmează să fie supuse aprobării Consiliului Local Brașov hotărârile privind supraimpozitarea", a explicat Toarcea. 

Pe lângă cele 53 de imobile, în analiza municipalității mai sunt 78 de case degradate, unele cazuri fiind descoperite de inspectorii Primăriei, altele fiind sesizate de cetățeni. Și acestea vor fi evaluate de comisia specială. Dacă va fi cazul, și pentru acestea va fi aplicat supraimpozitul de până la 500%.

În total, în acest moment, Primăria Brașov are în lucru 131 de dosare.

În anul 2019 au fost aprobate 13 hotărâri de Consiliu Local privind supraimpozitarea, începând cu data de 1 ianuarie 2020, a unor clădiri degradate. În două cazuri proprietarii au început reabilitarea, astfel că sancțiunile au fost anulate.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

D
Daniel Plugaru

Alte știri de interes

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța
12 NOIEMBRIE 2026

Cine dezamorsează „bombele“ trecutului? Pompierii pirotehniști de la ISU Brașov, în misiune la Cârța

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice
12 NOIEMBRIE 2026

Șercaia rămâne 6 ore în beznă vineri, pentru curățenia de sub liniile electrice

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”