BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Primarul comunei Dumbrăviţa, un mandat întreg de i...

Primarul comunei Dumbrăviţa, un mandat întreg de incompatibilitate

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
22 FEBRUARIE 2022
Publicitate Reclamă
Primarul comunei Dumbrăviţa, un mandat întreg de incompatibilitate
Primarul comunei Dumbrăvița a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (AN), care spune despre edilul brașovean că s-a aflat în stare de incompatibilitate pe toată perioada mandatului trecut în care a condus localitatea. Conform anunțului făcut azi de ANI, în perioada 2016 – 2020 Zachiu Popa, a deținut în același timp și funcția de primar al comunei Dumbrăvița, dar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație a Grădiniței cu Program Normal Dumbrăvița. În același consiliu de administrație s-a aflat, în aceeași perioadă, însă, și cumnata lui, care este director al unității de învățământ și este asimilată ca membru al familiei. Astfel, ANI Consideră că edilul a încălcat prevederile art. 7, alin. (4), lit. a) din Ordinul nr. 4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar. Potrivit acestui articol, „calitatea de membru al consiliului de administrație este incompatibilă cu calitatea de membri în același consiliu de administrație a soțului, soției, fiului, fiicei, rudelor și afinilor până la gradul IV inclusiv”. Zachiu Popa nu a depus la dosarul de evaluare întocmit de ANI, un punct de vedere propriu, în exercitatea dreptului de apărare. Edilul spune că deocamdată nu a primit niciun document oficial prin care să i se comunice starea de incompatibilitate în care s-a aflat în mandatul 2016 – 2020. Pe de altă parte, el spune că s-a consultat şi cu specialiştii primăriei înainte de a deveni membru în Consiliul de Administraţie al grădiniţei din localitate şi i s-a comunicat că nu ar exista nicio incompatibilitate. „Acum aștept comunicarea deciziei de la ANI, apoi voi contesta decizia”, a declarat primarul Zachiu Popa.
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori
12 NOIEMBRIE 2026

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”
12 NOIEMBRIE 2026

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”