Decizia Ministerului Economiei de a majora indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la IAR Ghimbav de peste patru ori, de la de la 4.720 la 20.400 de lei brut pe lună, a stârnit nemulțumirea salariaților. Aceștia au decis să iasă iasă în curtea unității pentru a solicita indexarea salariilor.
Potrivit Radio România Brașov, angajații solicită indexarea salariilor cu rata inflației, așa cum s-a negociat încă din luna iunie, însă această creștere a fost blocată de Guvernul României.
„Societatea şi salariaţii IAR se află într-o situaţie neplăcută şi destul de delicată, care generează preocupări legitime cu privire la situaţia actuală şi la perspectivele de evoluţie, deoarece încărcarea cu manoperă pe societate este de sub 20%, în condiţiile în care România cheltuieşte 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare. Indexarea salariilor cu inflaţia, cu toate că a fost negociată la nivelul societăţii încă din luna iunie 2026, nu s-a acordat, tot din cauza actelor normative total neconcordante cu realitatea, adoptate de guvernul României. În urma deciziilor luate de Ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului şi Turismului, d-l Ambrozie-Irineu Darău, în nici 3 luni, s-a ajuns ca societatea IAR să plătească de la 3 salarii de directori (general, executivi), la 9 salarii de directori (general, executivi, membri CA)”, se arată într-un comunicat transmis de Sindicatul IAR Ghimbav.
Protestul anunțat de sindicat este programat astăzi, începând cu ora 10.00, în curtea IAR Ghimbav.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!