În aceste zile, o delegaţie a Consiliului Judeţean Braşov se află în oraşul Ştefan Vodă din Republica Moldova pentru a verifica stadiul implementării proiectului „Reparație capitală a blocului „B” al IMSP Spitalul Raional Ștefan Vodă”.
Petru Nechifor-Moraru, director executiv-adjunct la Direcţia Management Proiecte, și Liviu Tudor, consilier la Direcția Drumuri Judeţene şi Servicii Publice, monitorizează procesul de execuție a primei etape de lucrări, pentru alocarea unei tranşe de 139.000 de lei din suma totală de 400.000 de lei, pe care Consiliul Județean Brașov a aprobat-o pentru acest obiectiv investiţional.
Proiectul de reparații este finanţat de Consiliul raional Ștefan Vodă, dar beneficiază și de sprijinul financiar al Consiliului Județean Brașov alocat în baza Înţelegerii de Cooperare bilaterală între aceste două unități administrativ-teritoriale ce vizează dezvoltarea locală, promovarea reciprocă și schimburile interinstituționale în domeniile economic, ecologic, social, educațional, cultural, turistic, transport, sănătate publică, tineret și sport.
Specialiştii braşoveni au menționat importanța respectării normativelor în construcții și a termenelor de execuție a lucrărilor, precum și necesitatea identificării unor soluții pentru asigurarea bunei implementări a proiectului.
Publicitate
Comentarii (0)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!
Mihaela Parghel
Alte știri de interes
11 NOIEMBRIE 2026
Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026
Alertă la Brașov! Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția Brașov cere ajutorul populației
11 NOIEMBRIE 2026
Brașovul și alte destinații turistice din Transilvania, în centrul unei dezbateri culinare: de ce găsești pizza și paste în aproape toate restaurantele, chiar și în cele indiene
Abonare Newsletter
Fii la curent cu cele mai noi știri! Te anunțăm când apare ceva important.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!