BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Drumul de pe Tâmpa se deschide, cu program, pentru...

Drumul de pe Tâmpa se deschide, cu program, pentru Restaurantul Panoramic. Ce a decis instanța pentru drumul închis în aprilie

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
02 NOIEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
Drumul de pe Tâmpa se deschide, cu program, pentru Restaurantul Panoramic. Ce a decis instanța pentru drumul închis în aprilie
Judecătoria Brașov a admis în parte cererea Restaurantului Panoramic și a dispus ca Primăria, Regia Pădurilor și Direcția de Mediu să permită accesul unor autovehicule pe drumul dinspre Valea Cetății. Cursele vor avea program fix, iar măsura este valabilă doar până la rezolvarea definitivă a dosarului civil privind servitutea.

Restaurantul Panoramic Brașov a obținut dreptul de a folosi drumul de pe Tâmpa care leagă Valea Cetății de unitatea de alimentație publică. Cererea de ordonanță președințială a fost admisă în parte vineri, 30 octombrie, de Judecătoria Brașov.

Potrivit deciziei, Primăria Brașov, Regia Publică Locală a Pădurilor și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (prin Direcția Județeană de Mediu Brașov) trebuie să permită accesul și trecerea autovehiculelor strict necesare aprovizionării, salubrizării și lucrărilor indispensabile de mentenanță pentru restaurant și pentru Telecabina Tâmpa.

Cine, când și cu ce mașini poate urca pe Tâmpa

Pentru aprovizionare și mentenanță curentă, cursele vor fi permise luni, miercuri și vineri, cu Toyota Hilux (BV-41-ANH) sau, doar dacă aceasta este indisponibilă, cu autovehiculul de rezervă BV-06-ANH.

  • aprilie-octombrie: între 06.00 și 10.00, iar între 21.00 și 23.00 doar dacă este necesar operațional;
  • noiembrie-martie: între 06.00-10.00 și între 19.00-21.00.

Pentru colectarea deșeurilor, cursele sunt stabilite marți și joi, între 06.00 și 10.00, cu autovehiculul UNIMOG BV-12-ANH.

Măsură este una temporară

Efectele deciziei din 30 octombrie sunt provizorii. Ele se mențin până când Judecătoria Brașov va soluționa definitiv dosarul civil în care operatorul economic cere dreptul de servitute.

Disputa vine după ce, pe 24 aprilie, Garda Forestieră Națională a dispus închiderea drumului. În autorizația de mediu din 11 iunie, emisă de Direcția Județeană de Mediu Brașov, se precizează că aprovizionarea și preluarea deșeurilor se pot face doar cu telecabina.

Restaurantul Panoramic a fost deschis în octombrie anul trecut și a funcționat fără autorizație de mediu până pe 11 iunie. Din acest motiv, a fost amendat de Garda Națională de Mediu Brașov. Sancțiunea a fost contestată în instanță.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp