BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Restricții de circulație, în weekend, pentru autob...

Restricții de circulație, în weekend, pentru autobuzele care au trasee prin zona Coresi. În centrul vechi, autobuzele și troleibuzele vor circula în paralel cu alergătorii de la Brașov Running Fest

O
De Otilia Comsa
03 OCTOMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
Restricții de circulație, în weekend, pentru autobuzele care au trasee prin zona Coresi. În centrul vechi, autobuzele și troleibuzele vor circula în paralel cu alergătorii de la Brașov Running Fest

Brașovul găzduiește în acest weekend, 4–5 octombrie 2025, competiția atletică Brașov Running Festival, eveniment care aduce modificări importante în circulația autobuzelor din zona Coresi.

Sâmbătă, 4 octombrie, între orele 16.30 și 22.30, linia 32 va circula deviat pe străzile 13 Decembrie și Zaharia Stancu. În acest interval nu vor fi deservite stațiile Camil Petrescu și Tudor Arghezi, însă autobuzele vor opri în stațiile 13 Decembrie, Coresi 2 și Coresi 1.

Duminică, 5 octombrie, restricțiile vor fi și mai complexe. În intervalul 08.15 – 12.30, linia 32 va trece prin spatele mall-ului Coresi, pe strada Henri Coandă, iar autobuzele nu vor opri în stațiile Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Coresi 1 și Coresi 2. Între 12.30 și 16.00, traseul se schimbă din nou: linia va fi deviată pe strada Zaharia Stancu, cu opriri în stațiile 13 Decembrie, Coresi 2 și Coresi 1, însă fără opriri la Camil Petrescu și Tudor Arghezi.

Și linia 15 va fi afectată duminică dimineața, între orele 08.15 și 12.30. Autobuzele vor circula deviat pe traseul Piața Tractorul – 13 Decembrie – Bulevardul Gării – strada Hărmanului, deservind stațiile Biserica Tractorul, Făget, Căprioara, Vlahuță și Autogara 3. În schimb, nu vor fi operate stațiile Liceu Tractorul, 13 Decembrie, Coresi 2 și Coresi 1.

Duminică, autobuzele vor circula în centru, în paralel cu alergătorii

Tot duminică dimineață, între 08.15 și 12.30, pe bulevardul Eroilor, dar și pe străzile Castanilor și 13 Decembrie, autobuzele și troleibuzele vor circula temporar în paralel cu alergătorii. În aceste cazuri nu se vor închide stații, însă vehiculele vor opri pe banda a doua de circulație, ceea ce poate duce la mici întârzieri în respectarea graficelor.

Organizatorii îi îndeamnă pe călători să își planifice din timp deplasările și să țină cont de modificările de traseu pe durata competiției sportive.

Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori
12 NOIEMBRIE 2026

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”
12 NOIEMBRIE 2026

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”