BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Politica › Roxana Mînzatu demisionează de la conducerea PSD, ...

Roxana Mînzatu demisionează de la conducerea PSD, alături de alți vicepreședinți, ca să forțeze schimbarea în bloc a liderilor partidului

O
De Otilia Comsa
26 NOIEMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Roxana Mînzatu demisionează de la conducerea PSD, alături de alți vicepreședinți, ca să forțeze schimbarea în bloc a liderilor partidului
Roxana Mînzatu, vicepresedinte al filialei PSD Brașov, dar și Gabriel Zetea si Marian Oprişan şi-ar fi anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinţi la nivel național ai PSD în şedinţa CEx a partidului, care a avut loc azi. Inainte de ședință, Roxana Mînzatu declasare că este dispusă să renunțe la funcția sa de conducere dacă i-o vor cere colegii. De asemenea, Dragoş Benea ar fi demisionat şi el din poziţia de vicepreşedinte, după ce o parte dintre social-democraţii prezenţi la CEx au solicitat demisia acestora, au adăugat sursele citate. Au demisionat, de asemenea, unul câte unul, vicepreședinții Paul Stănescu, Gabriel Mutu, Carmen Dan și Dan Nica, precum și secretarul Mihai Fifor, astfel că potrivit HotNews.ro, până la ora 22. 15 își depuseseră deja mandatul opt din cei 16 vicepreșendinți, în încercarea de a schimba în bloc conducerea partidului. Imediat după aceste aceste demisii, Lia Olguța Vasilescu, fost ministrul al Muncii, i-a cerut demisia Vioricăi Dăncilă în CEx. De altfel, întreaga ședință la vârf, de azi, a PSD a fost una tensionată cu mulți lideri care au părăsit sala. Asta după ce ieri Viorica Dăncila acceptase să renunțe la funcția de președinte PSD (poziție vizată de deputatul Marcel Ciolacu), iar azi s-a răzgândit. 
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire
12 NOIEMBRIE 2026

Literele de pe Tâmpa se luminează în albastru: un gest pentru cei care luptă să respire

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori
12 NOIEMBRIE 2026

Grădina Zoologică și muzeele din Brașov cele mai vizitate din România. Au avut peste 3 milioane de vizitatori

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”
12 NOIEMBRIE 2026

Șantierul pe A13 Brașov – Făgăraș începe în 2027 cu bani alocați de CNAIR. Adrian Veștea: „Tronsonul va avea alocare bugetară anul viitor”