BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Săptămâna viitoare încep lucrările la traseele de ...

Săptămâna viitoare încep lucrările la traseele de mountain-bike din Postăvarul

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
12 MAI 2021
Publicitate Reclamă
Săptămâna viitoare încep lucrările la traseele de mountain-bike din Postăvarul
Săptămâna viitoare va fi dat și ordinul pentru începerea lucrărilor pentru amenajarea traseelor de mountain-bike din Poiana Brașov. Această investiție presupune realizarea a trei trasee de mountain bike pe versantul nordic al masivului Postăvarul, în cadrul domeniului schiabil al staţiunii Poiana Braşov, între staţia superioară şi staţia inferioară a telegondolei. termenul de execuţie a lucrărilor este de 20 de ore, însă primarul Allen Coliban speră ca primul dintre cele trei trasee să fie recepţionat până la finalul anului.  Lucrările vor fi realizate de două companii cu experiență în amenajarea unor astfel de trasee, una din România, SC Trailbros SRL, și una din Statele Unite, Momentul Trail Concepts LLC, valoarea contractului pentru realizarea celor trei trasee find de 1.107.449,21 lei fără TVA. 

Cele 3 trasee vor avea grade diferite de dificultate, astfel: 

  • Traseul 1 – dificultate maximă – 3.141,60 metri lungime, între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. 
  • Traseul 2- dificultate mică – 4.070,60 metri, între staţia superioară a teleschului Ruia şi staţia inferioară a telegondolei.
  • Traseul 3 – dificultate medie – – 4.070,60 metri
[gallery columns="2" ids="47066,47067"]   Detalii despre cele 3 trasee de mountain-bike din Postăvarul, AICI:    /2020/06/primaria-brasov-cauta-un-constructor-pentru-bike-park-ul-din-postavarul-lucrarile-vor-dura-20-de-luni/
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii
12 NOIEMBRIE 2026

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu