Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Spitalele brașovene mai au de așteptat până să fie...
D
De Daniel Plugaru
06 OCTOMBRIE 2020
Publicitate
Dacă în urmă cu mai bine de un an erau transmise mesaje optimiste în ceea ce privește racordarea unor spitale din Brașov la sistemul centralizat de termoficare, în acest moment, cele mai mari șanse să să fie branșat le are Pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. La „Astra” și la Pavilionul Central al „Județeanului”, situația este mai complicată, iar branșarea acestora la sistemul centralizat este, deocamdată, în stadiul de dorință.
Astfel, potrivit directorului Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov, Mircea Marin, racordarea Spitalului Tractorul este cea mai facilă din punct de vedere tehnic și juridic. „Racordarea acestei unități reprezintă principala noastră prioritate. Acest spital va fi racordat la noua rețea din zona Tractorul, realizată cu fonduri elvețiene, iar în contractul de finanțare sunt prevăzuți și anumiți indicatori de performanță pe care trebuie să îi atingem. De altfel, tot în zonă sunt două unități de învățământ, care, la fel, ar urma să fie racordate la sistemul centralizat de termoficare”, a declarat Marin. Acesta a mai spus că racordarea spitalului din Tractorul va fi destul de simplă din punct de vedere tehnic, pentru că imobilul este la mică distanță de conductele de transport, iar din punct de vedere juridic, nu va fi nicio problemă, din moment ce curtea spitalului este în proprietatea Municipiului Brașov.
Curtea „Județeanului” nu mai poate fi folosită pentru montarea conductelor
Racordarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este pusă acum sub semnul întrebării. Directorul Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov, Mircea Marin, a declarat racordarea unității ar fi urmat să se facă prin curtea spitalului, exact unde este acum secția modulară. „De asemenea, pentru a racordarea spitalului la sistemul centralizat mai trebuie rezolvată problema juridică a terenului, care aparține Consiliului Județean Brașov”, a declarat Marin.
Conducta pentru „Astra”, trecută deja pe sub strada Nicolae Titulescu
În ceea ce privește racordarea Spitalului Astra, SPLT Brașov a început lucrările. „Conducta care urmează să alimenteze spitalului a fost trecută pe sub strada Nicolae Titulescu. Lucrarea a a fost realizată simultan că cea a Companiei Apa Brașov, asta pentru a nu afecta de două ori strada. Acum, ar mai trebui să fie realizată continuarea până la spital și branșarea acestuia. Finalizarea acestei lucrări depinde de decidenții politici locali”, a mai spus Marin.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
14 NOIEMBRIE 2026
Gunoi sub centura Brașovului: sute de tone de deșeuri, îngropate ilegal într-o fostă groapă de balastieră din Brașov. Șapte inculpați, trimiși în judecată
14 NOIEMBRIE 2026
Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
14 NOIEMBRIE 2026
Tragedie pe DN 1, la Predeal: o șoferiță de 60 de ani a murit după ce a intrat frontal într-un autobuz
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!